Sute de cai la Concursul Național Ecvestru din Băile 1 Mai din Bihor
De Redactia Observator la 18.08.2019, 11:12Când pasiunea pentru cai este cea care te ghidează în viaţă, orice competiţie se încheie cu o victorie. Este povestea unor oameni care au participat ieri la un concurs ecvestru, în Bihor, şi au plecat acasă cu premii pe măsura performanţelor. Şi-au antrenat animalele din timp pentru concurs, iar efortul a fost răsplătit cu aplauzele publicului. Spectatorii au fost fascinaţi de frumuseţea cailor, dar şi de dexteritatea stăpânilor.
Nu suntem în Texas, ci în staţiunea Băile 1 Mai din Bihor. Însă aici s-au derulat scene desprinse parcă din filmele cu cowboy. Cei mai frumoşi şi puternici cai din toate colţurile ţării s-au întrecut într-un concurs inedit. Stăpânii lor au avut mari emoţii.
Daciana este mândră de Persi. Sunt cele mai bune prietene. Împreună au reuşit să cucerească juriul la proba de frumuseţe.
Mai tot timpul merg cu ea pe câmp, vorbesc cu ea, ne plimbăm. O pieptăn, o spăl, o împletesc, mă joc cu ea, cu părul - Daciana
Fericirea se citeşte şi pe chipul Emei. Are doar şase ani, însă nu-i lipseşte curajul. A defilat ca un om mare alături de Beauty, poneiul ei.
Premiaţi au fost şi cei mai sprinteni cai sau cei mai puternici. Nu au lipsit nici surprizele. Un cascador cu un palmares bogat şi un record mondial a stârnit ropote de aplauze. De pe şa, Lehel Paszka a tras cu arcul şi a nimerit zeci de ţinte.
Două sute de cai au fost înscrişi în competiţie. Deşi este o pasiune costisitoare, numărul crescătorilor de cabaline este tot mai mare, de la an la an, spun organizatorii.