Antena LIVE
Update

Copii opăriți cu ciorbă fierbinte, la Huși. O fetiță de un an și nouă luni are arsuri grave pe corp

O fetiță de un an și nouă luni a ajuns la Spitalul din Huși cu arsuri pe 90% din corp, după ce s-ar fi opărit cu ciorbă fierbinte. Un alt băiețel are și el arsuri, însă starea lui stabilă. Se fac demersuri pentru transferul copiilor la Iași.

De la 27.02.2021, 21:48

UPDATE 17.35 - Reprezentanții Spitalului din Sf. Maria din Iași au anunțat că așteaptă din județul Vaslui doi copii în vârstă de aproximativ 2 ani, cu arsuri de 50, respectiv 15% pe suprafața corpului, datorată unui lichid fierbinte.

Pacienții vor ajunge pe cale aeriană, cel mai grav, și terestră, cel mai puțin grav, și vor fi preluați în Secția de Terapie Intensiva pentru a fi reechilibrați in vederea intervenției chirurgicale în urgență, realizată de echipa de chirurgie plastică. 

Menționăm ca pacientul cu arsura pe suprafața mare de corp a fost redirecționat de serviciul de coordonare în centrul din Iași din motivul indisponibilității la

ora actuală a locurilor în alt centru.

Copiii au fost aduși cu mijloace proprii la Spitalul din Huși, după ce au suferit arsuri prin lichide fierbinți. Prime informații indică faptul că cei doi copii s-au ars cu ciorbă fierbinte.

Fetița, care are un an și nouă luni, este în stare gravă cu arsură de gradele 2-3 pe 90% din suprafața corporală.

Copiii nu sunt frați, însă erau împreună când ar fi răsturnat oala cu mâncare

Băiețelul, care are un an și opt luni, are și el arsuri, dar acesta este în stare stabilă. Are arsură de gradul 2 pe 6% din suprafața corpului.

Cei doi copii sunt din familii diferite, însă accidentul s-a petrecut în aceeași casă.

Reprezentanții Spitalului Huși fac demersurile pentru ca cei doi copii să fie transferați la Spitalul Sf. Maria din Iași.

Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator Clara Mihociu.

Ți-a plăcut acest articol?

fetita oparita husi
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024