Românii se întorc acasă, de Sărbători. Cozi kilometrice la intrarea în ţară
Cozi mari la intrarea în ţară, în toate punctele de trecere a frontierei. Românii aflaţi peste hotare, încep să se întoarcă acasă, de sărbători, iar şoferii sunt nevoiţi să aştepte chiar şi zeci de minute pentru a putea intra în ţară. Cu toate că s-au format cozi, iar traficul a fost îngreunat, numărul românilor este la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
De Redactia Observator la 20.12.2020, 11:01- În vama Nădlac au fost deschise 9 puncte de intrare în ţară, pentru reducerea timpiilor de aşteptare.
- Chiar şi aşa, oamenii au aşteptat până la 40 de minute pentru a se întoarce acasă.
Claxoane, cozi kilometrice şi timp de aştepare enorm. Este imaginea de ansamblu din punctul de frontieră Petea, de aseară. Mii de români se întorc în ţară, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dar pentru a ajunge să-şi îmbrăţişeze rudele şi prietenii, trebuie să aştepte mai întâi în vamă.
Nici la vama Nădlac 2 lucrurile nu au stat diferit.
Peste 7 mii de persoane au trecut graniţa prin acest punct în ultimele 24 de ore.
"Venim din Italia să facem sărbătorile acasă câteva zile şi plecăm înapoi".
Cu maşinile pline de bagaje, oamenii nu se tem că România ar putea intra într-un nou lockdown.
"Nu vă este teamă că nu vă mai puteţi întoarce?".
"Asta este, dacă se închide, asta este. Noi trebuie să ne întoarcem la muncă că în ţară nu putem supravieţui".
Aglomeraţie a fost în aproape toate punctele de trecere a frontierei
În vama Nădlac au fost deschise 9 puncte de intrare în ţară, pentru reducerea timpiilor de aşteptare. Chiar şi aşa, oamenii au aşteptat până la 40 de minute pentru a se întoarce acasă.
Claudia Ardelean, purtător de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad: Poliţia de Frontieră lucrează la capacitate maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschis traficului internaţional.
De altfel, aglomeraţie a fost în mai toate punctele de trecere a frontierei.
"Mi-am luat familia din Austria, mi-am luat-o, sunt foarte bucuros că am stat la toate cozile posibile, cel mai bun drum pe care l-am făcut până acum".
La vama Nickelsdorf, punctul de frontieră care leagă Austria de Ungaria, şoferii au fost nevoiţi să se înarmeze cu răbdare. Cozile de maşini s-au întins pe mai mulţi kilometri.
Tot ieri, pe autostrada M1 din Ungaria, traficul a fost îngreunat după ce a avut loc un accident între două maşini cu numere româneşti.