Craiova s-a întors în timp de Zilele lui Mihai Viteazul: Cavaleri, domniţe, ieniceri şi spahii s-au perindat pe străzile oraşului
Au fost trei zile de sărbătoare în Craiova. Pe străzile oraşului s-au perindat cavaleri şi domniţe, dar şi ieniceri şi spahii, care şi-au ridicat taberele în inima cetăţii. De Zilele lui Mihai Viteazul, în oraş a fost un spectacol inedit, gustat atât de cei mici, cât şi de adulţi. Turişti şi expozanţi din toată ţara au venit în Craiova la cea mai mare paradă de costume medievale din ţară.
De Cristina Oprea la 16.05.2022, 08:54În Piaţa "Mihai Viteazul", din Craiova, parcă a fost folosită maşina timpului. Totul s-a transformat într-un târg medieval, în care şi-au făcut apariţia cavaleri, domniţe şi meşteşugari de toate felurile. Cei mai curioşi au fost cei mici, care au privit concentraţi toate scenele de luptă.
Zile de sărbătoare în Craiova
Antrenament sabie: Loveşte din nou la gât. Apăr cu asta mare şi cu asta mică. La un moment dat, una dintre ele o va prinde. Ştii ce fac mai departe? Mă decid cu care înaintez.
Reporter-Băiat: -Aţi aflat cum se mânuiesc armele de luptă?
-Un pic. Ar dura foarte mult să înveţi. Şi nici nu am trecut să le încerc pe toate.
Micile domniţe nu s-au dat nici ele înapoi de la luptă.
Reporter-Fetiţă: - Cine a câştigat?
-Eu.
-Tu ai câştigat? Cum a fost, a fost o luptă grea?
-Nu.
Zilele Mihai Viteazul nu au însemnat doar arme şi violenţă. În ateliere de pielărie, manufactură sau confecţionare de arme şi armuri, meşteşugarii le-au dezvăluit curioşilor cum se practicau meseriile în acele vremuri.
Băiat-reporter: Mi s-a părut foarte interesant. Şi nu am olărit niciodată şi am venit că eram curios.
-Ai şi făcut ceva văd. Ce vas ai făcut acolo?
-Nu ştiu exact. Nu am ştiut cum se face şi am făcut aşa ceva.
Bine documentaţi şi mândri de costumele confecţionate chiar de ei, artişti şi pasionaţi din întreaga ţară au venit să cunoască publicul craiovean. Cazacii şi turcii şi-au dat mâna şi le-au prezentat vizitatorilor vestimentaţia sau armele lor.
Participant: Costumul este de ienicer turc. Sabia pe care o am acum în mână este câlâş. Denumirea ei este câlâş.
Spectacolele au continuat şi după lăsarea întunericului. Publicul s-a putut bucura de jocuri şi jonglerii de tot soiul pe parcursul celor 3 zile de sărbătoare.