Crimă oribilă între frați, în Botoșani. O tânără și-a lovit cu sălbăticie fratele imobilizat la pat, până l-a omorât
Crimă înfiorătoare între fraţi, seara trecută, în satul Guranda, cumuna Durneşti, județul Botoșani. O tânără de 32 de ani a fost săltată de polițiști și internată la Psihiatrie, după ce și-a lovit cu sălbăticie fratele cu 11 ani mai mare, până l-a omorât. Bărbatul era imobilizat la pat de aproape un an.
De Veronica Micu la 12.11.2021, 12:45Seara trecută, din motive neștiute încă, între cei doi frați a izbucnit un conflict, iar la un moment dat sora a tăbărât asupra fratelui ei de 43 de ani. Speriată, mama celor doi, o femeie de 72 de ani, a fugit la un bar, aflat la doar câteva sute de metri distanţă de casă, pentru a cere ajutor.
L-a alertat pe proprietar, care este poliţist de frontieră, iar acesta a sunat imediat la 112. În foarte scurt timp, scenele de groază din locuința familiei i-au șocat chiar și pe polițiștii veniți la fața locului.
Oamenii legii au imobilizat-o imediat pe femeie și au solicitat o ambulanță. Din păcate, echipajul de prim-ajutor nu a mai putut face nimic pentru bărbatul de 43 de ani, medicii declarând decesul.
- „Te implor, nu-mi face rău”. Ultimele cuvinte rostite de o femeie însărcinată în cinci luni, înainte de a...
- Criminalul Antoniei a plâns în timp ce a reconstituit cum a ucis-o: "Mi-aş da şi viaţa să o aduc înapoi"
- O fetiţă de doi ani a fost omorâtă şi aruncată într-un jgheab de verişorii ei de 8, respectiv 13 ani....
"Pacientul era în stop cardio respirator, cu un important şoc hemoragic. Prezenta multiple traumatisme la nivelul capului şi feţei, incompatibile cu viaţa. A fost declarat decesul", a precizat un asistent din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.
Polițist: "L-a lovit cu aproape tot ce a avut la îndemână"
Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au descoperit la faţa locului mai multe obiecte cu care agresoarea şi-ar fi lovit fratele victima. Printre acestea se numără un topor, o bărdiţă, o scândură, un băț, dar şi o pereche de papuci. Misiunea criminaliştilor va fi una cu atât mai dificilă cu cât, cele doua femei, nici principala suspectă, nici mama acesteia, nu vor putea depune mărturie, iar autorul şi modul de producere al crimei vor trebui dovedite doar ca urmare a dovezilor strânse de la faţa locului.
"L-a lovit cu aproape tot ce a avut la îndemână. Cu o violenţă ieşită din comun", ar fi spus unul dintre poliţiştii aflaţi la faţa locului, potrivit Monitorul de Botoșani, care a și publicat imagini de la casa unde a avut loc crima sângeroasă.
Sora criminală a fost internată la Psihiatrie
Bărbatul de 43 de ani era imobilizat la pat de aproape un an. Fusese eliberat din penitenciar, după ce a executat o pedeapsă de câţiva ani de închisoare.
Vecinii spun că familia era una disfuncţională, iar scandalurile erau la ordinea zilei în curtea celor trei.
Procurorul care a preluat ancheta a decis ca tânăra de 32 de ani, care ar fi în evidenţe şi cu afecţiuni psihice, să fie dusă la Secţia de Psihiatrie pentru a fi evaluată şi internată.
Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și