Cu cât a ajuns acum să se vândă celebra bancnotă emisă de BNR cu eclipsa de soare, în 1999
Eclipsa de soare despre care vorbeşte toată planeta va fi vizibilă doar pe continentul nord american. Într-acolo se îndreaptă deja milioane de oameni. Cu această ocazie, unele oraşe vor avea turişti pentru prima data în istoria lor. Ei bine, şi de la noi pleacă oameni interesaţi de fenomen.
De Redactia Observator la 08.04.2024, 16:44Marea eclipsă totală de soare va întuneca ziua în Statele Unite, Mexic şi Canada 4 minute şi 28 de secunde, de două ori mai mult decât fenomene asemănătoare. În acest timp, temperatura va scădea cu 3-4 grade Celsius. Cătălin Beldea, astronom amator şi vânător de eclipse, a făcut până acum 14 expediţii pe toate continentele şi ajuns în Statele Unite într-un punct de maximă vizibilitate.
În Europa, fenomenul astronomic inedit va fi parţial vizibil doar în câteva puncte din ţările nordice. De aceea, milioane de vânători de eclipse şi simpli curioşi au migrat spre Statele Unite. În unele oraşe din Statele Unite, pregătirile au început în urmă cu doi, trei ani, pentru că eclipsa este evenimentul secolului în acele locuri.
Eclipsa de soare, analizată de NASA
Eclipsa totală de soare este ocazia perfectă pentru tot felul de observaţii ştiinţifice. NASA va studia efectul lipsei de lumină solară asupra Terrei, iar un profesor de biologie din Carolina de Nord va căuta comportamente ciudate la animale: în timpul eclipsei din 2017, țestoasele au început brusc să se împerecheze. Astrologii ne sugerează să fim şi noi, oamenii, atenţi la comportamentul nostru cât Soarele va fi eclipsat de Lună.
Ultima eclipsă totală de Soare care s-a văzut şi din România a fost în 1999. BNR a emis atunci o bancnotă specială, care se vinde acum şi cu 2.000 de lei pe OLX. Următoarea eclipsă totală de Soare vizibilă şi din România va fi în 2081.