Curtea Gărzii de Mediu s-a umplut de căruţe, după ce le-a confiscat de la cei care poluau. Vehiculele rămân abandonate, fiindcă nu pot fi vândute
Legea prin care li se confiscă maşinile celor care cară ilegal deşeuri sau moloz are efect de bumerang asupra statului. În Dolj, comisarii de mediu s-au trezit că au o curte plină până la refuz de căruţe, tractoare şi dube, pe care nici măcar nu le pot vinde.
De Cristina Oprea la 17.02.2022, 19:20Prins în fapt, bărbatul care arunca gunoaie la marginea comunei Teasc din Dolj s-a ales cu dosar penal, o amendă de 10 mii de lei şi a rămas şi fără tractor şi remorcă. Numai în primele 10 luni ale anului trecut, garda de mediu Dolj a confiscat 17 vehicule. O situaţie care i-a pus însă apoi dificultate. Mai întâi s-au trezit că nu au spaţii de depozitare. Aşa că au bătut pe la uşa altor instuţii. Soluţia s-a găsit la regia de transport. Dar şi aici curtea devine neîncăpătoare pe măsură ce vehiculele confiscate se tot adună.
Cristina Oprea - reporter Observator: În curând se împlinește un an de când aceasta autoutilitara a fost confiscata de garda de mediu. Este doar unul dintre vehiculele care ruginesc în curtea regiei de transport. În apropiere găsim alte bunuri intrate în proprietatea statului: un munte de căruţe.
Vehicule abandonate în curtea Gărzii de Mediu
Din desfăşurarea de forţe de pe străzi şi terenuri, statul s-a pricopsit cu dube, remorci şi căruţe. Când să treacă la valorificarea sau distrugerea lor, Garda de Mediu şi-a dat seama că lipsesc procedurile.
- Cum s-ar putea rezolva problema arderilor ilegale de deșeuri ce sufocă bucureștenii
- Poluarea omoară mai mulți oameni decât COVID-19. ONU, semnal de alarmă la nivel mondial: „Abordările actuale...
- CAMERA ASCUNSĂ: Cum se aruncă gunoiul ca-n codru într-un șantier din București. Unii s-au prins imediat că e...
Gheorghe Călinoiu, Garda de Mediu Dolj: Acum, ieri, am primit de la comisariatul general modelul de decizie prin care comisia, în baza legii, comisia de distrugere şi valorificare îşi intră în atribuţiuni. Sper că săptămâna viitoare.
Între timp, proprietarii nu au stat degeaba. Au dat în judecată instituţia şi speră că îşi vor recupera bunurile. Încojuraţi de deşeuri localnicii le propun ei oficialilor câteva soluţii
Reporter: Ce credeţi că ar trebui să facă statul cu astea pe care le confiscă?
Localnic: Să le vândă.
Reporter: Să le vândă?
Localnic: Da, să ia banu pe ele, da!
Să le valorifice şi să investească în camere din astea de luat vederi. Cu banii de pe ele să plătească poliţie, să plătească ceva ca să păzească.
Soluţiile date în primă instanţă dau câştig de cauză când petenţilor, când Gărzii de Mediu. Până la o hotărâre judecătorească definitivă, vehiculele confiscate rămân în custodia statului.