Cutremurul de 5,4 pe Richter, surprins pe camerele de supraveghere. Cum au trăit oamenii secundele din timpul seismului. "Mi s-a părut mai mare"
Au fost secunde de panică, în această dimineaţă, în România. Un cutremur cu magnitudinea de 5.4 pe Richter s-a produs în zona Vrancea, în judeţul Buzău, la ora 06:50. Încă în case sau în drum pe serviciu, milioane de oameni au simţit din nou frica. Unii şi-au adus aminte de seismul devastator din 1977.
De Redactia Observator la 05.11.2022, 09:46Camerele de supraveghere montate în anumite zone ale municipiului Buzău au surprins momentul în care stâlpii au început să se miște brusc o dată cu undele seismice ale cutremurului.
Cutremurul din România a fost resimţit şi în ţările vecine
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului a anunțat că seismul care s-a produs joi dimineață la ora 06.50, ora României în zona seismică Vrancea-Buzău a avut o magnitudine semnificativă de 5.4 grade pe scara Richer, la o adâncime de 148.8 km.
Cutremurul i-a luat prin surprindere pe oameni, având în vedere că majoritatea dintre ei se aflau la acea oră în locuințe. Seismul a fost înfricoșător din pricina magnitudinii dar și a duratei pe care a avut-o, amintind cetățenilor de cutremurul din 1977.
- Seismolog INFP, după cutremurul de 5,4: "În România, nu s-au mai produs cam de multișor cutremure de 6 și mai mari"
- Cutremur puternic în România. Seismul a avut o magnitudine de 5,4 pe Richter
- Telefoanele cu Android au trimis utilizatorilor o alertă de cutremur cu câteva secunde înainte de producerea...
Martori: - M-am speriat, vă daţi seama. Am mai trăit şi în '77. Aveam 12 ani şi frica....M-am rugat la Dumnezeu!
- Da, l-am simţit. Pac-pac-pac și pac-pac-pac.
-Am simţit la picioare, apoi parcă se propagau undele aşa. Masa de călcat era rezemată de perete şi instinctual m-am aştezat în cadrul uşii. Mie mi s-a părut mai mare. Aşa am resimţit eu.
Cu o zi în urmă, în data de 2 noiembrie în zona seismică Vrancea a fost înregistrat un alt seism mai slab cu magnitudinea de 3.1 grade pe scara Richter, la o adâncime de 107.9 km. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău, nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.