Poliţia este în alertă după ce o elevă din Buzău a fugit din ţară. Mesajul bizar pe care l-a primit mama fetei (Foto)
Daniela Nicoleta Minea, o elevă în vârstă de 17 ani, din Buzău, a dispărut fără urmă, iar poliţia este în alertă după ce mama fetei a primit un mesaj bizar.
De Redactia Observator la 27.01.2018, 13:47Daniela Nicoleta Minea, o elevă în vârstă de 17 ani, din Buzău, a dispărut fără urmă, iar poliţia este în alertă după ce mama fetei a primit un mesaj bizar.
Elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic 'Alexandru Marghiloman' din Buzău, Daniela Nicoleta Minea a dispărut de acasă, ieri după-amiază,
Părinţii ei au fost cei care au sesizat dispariţia şi după ce au căutat-o în zona locuinţei, dar şi la câteva prietene ale fetei, au mers direct la Poliţie pentru a sesiza dispariţia.
Îngrijorarea mamei Nicoletei s-a transformat într-un stare de disperare după ce a primit un mesaj bizar pe telefon prin care adolescenta o anunţa că a plecat din ţară.
"La ora 16:00, mi-a dat SMS că ea este aproape de vamă; să nu îmi fac griji, că este bine. Că își va face alt cont de Facebook și mă contactează. Când i se termină contractul, o să vină după mine. Că a făcut rost de procură, să plece. Am sunat-o imediat, dar telefonul era închis", a declarat mama Nicoletei pentru Reporter Buzoian.
Între timp, poliţiştii au dat-o în urmărire naţională pe adolescentă.
Potrivit unor surse, Nicoleta era îndrăgostită de un tânăr cu câţiva ani mai mare ca ea şi despre care părinţii ei nu aveau o impresie foarte bună.
Mai mult, unii dintre prietenii fetei au scris pe Facebook că, în ultima perioadă, Nicoleta era vizitată la şcoală de un individ de etnie romă care o ameninţa.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și