Deputat acuzat de ultraj de un poliţist din Suceava
Plângere penală pentru un deputat acuzat de un poliţist din Suceava că l-a ameninţat. Incidentul a avut loc înainte de Revelion, însă abia acum a ieşit la iveală. Liderul Sindicatului Naţional al Polițiştilor a făcut public un filmuleţ care arată confruntarea dintre agent şi demnitar.
De Redactia Observator la 07.01.2020, 21:48Plângere penală pentru un deputat acuzat de un poliţist din Suceava că l-a ameninţat. Incidentul a avut loc înainte de Revelion, însă abia acum a ieşit la iveală. Liderul Sindicatului Naţional al Polițiştilor a făcut public un filmuleţ care arată confruntarea dintre agent şi demnitar. Sindicalistul susţine că deputatul l-a ameninţat pe poliţist că îl va dezbrăca de uniformă.
Incidentul, filmat chiar de poliţist, a avut loc în ajunul Anului Nou, în faţa Aeroportului Suceava. Deputatul PSD Răzvan Rotaru şi-ar fi aşteptat fratele care trebuia să se întoarcă din străinătate.
Agentul i-ar fi cerut de mai multe ori să mute maşina, pentru că parcase neregulamentar. Colegii poliţistului susţin însă că parlamentarul a răspuns cu ameninţări.
Bogdan Bănică, preşedinte executiv Sindicatul Naţional al Poliţiştilor: În momentul solicitării poliţistului, s-a simţit lovit în orgoliu şi a început circul. Multe dintre apelative sunt de nereprodus. Nu apar pe filmare, dar lucrurile acestea pot fi probate cu martori. Că-l va dezbrăca, că-l va da afară din Poliţie. Şi iată că sintagma "Nimeni nu este mai presus de Lege" cade în derizoriu din cauza tupeului, aroganţei unor asemenea specimene
Poliţistul a fost hotărât să-l denunţe. Parchetul Judecătoriei Suceava a confirmat că a primit o plângere, însă deputatul nu a fost încă audiat, pentru a-şi susţine punctul de vedere.
Bogdan Bănică, preşedinte executiv Sindicatul Naţional al Poliţiştilor: Pentru nerespectarea indicaţiilor poliţistului rutier i s-a suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile. Colegul meu a depus plângere penală pentru comiterea infracţiunii de ultraj, având în vedere că demnitarul i-a adresat şi ameninţări
Deputatul, care a fost şi amendat cu 2240 de lei, nu a putut fi contactat. Potrivit presei locale, Răzvan Rotaru ar fi declarat că nu l-a ameninţat pe poliţist. I-ar fi arătat ecusonul de parlamentar, nu ca un act de sfidare, ci pentru că nu avea actele la el.