Desfigurată din gelozie. Fata de 15 ani din Turnu Măgurele, snopită în bătaie de fostul iubit, are nevoie de reconstrucţie facială
O adolescentă de 15 ani din Turnu Măgurele a ajuns la spital desfigurată, după ce a fost bătută în stradă de fostul iubit, cu doi ani mai mare. Momentul atacului a fost surprins de o cameră de supraveghere. Fata a fost urmărită pe stradă, atacată din senin şi lovită în mod repetat cu pumnii. Adolescenta a ajuns la un spital din Capitală şi are nevoie acum de operaţie de reconstrucţie facială. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoţional!
De Cristina Filip la 16.05.2022, 17:56Poate cea mai importantă informație în acest caz este că deși tânărul este cercetat în 4 dosare penale, va fi liber. Calvarul pentru fata de 15 ani a început în urmă cu câteva luni atunci când a început o relație cu acesta. La scurt timp și-a dat seama că tânărul este violent, motiv pentru care l-a rugat să o lase în pace. Acela a fost și momentul în care băiatul a început să o urmărească să o hărțuiască, chiar să o amenințe. Ba chiar l-a lovit și pe tatăl acesteia. S-au depus numeroase sesizări la poliția din orașul Turnu Măgurele, însă fără rezultat.
Incidentul violent s-a petrecut pe 10 mai, atunci când băiatul a urmărit-o pe fata de 15 ani până la școală. Fata a fost lovită cu pumnii până în momentul în care a căzut la pământ. Copila a fost transferată de urgență la un spital din București, acolo unde a suferit mai multe intervenții chirurgicale. Are nevoie de reconstrucție facială.
După incident, băiatul a fost reținut 24 de ore, însă procurorii au decis să îl lase în libertate pe motiv că nu este un individ periculos. Seara trecută, acesta a băut și a început să devină violent și cu propria bunică. Femeia a sunat la 112, iar băiatul a ajuns din nou în fața polițiștilor la audieri. Autoritățile au găsit ca măsură să îl aducă pe copil în centrul DGASPC. El va avea însă un regim deschis, asta înseamnă că poate ieși oricând din centru doar pe baza unui aviz.