Dezastru feroviar evitat la limită în Sighişoara. Două locomotive cu material inflamabil, la un pas să se ciocnească şi să arunce gara în aer
Un mecanic de tren era să arunce în aer gara din Sighişoara. Conductorul unei garnituri private a adormit, a ieşit din staţie pe culoarea roşie şi a fost la un pas să se ciocnească de un alt marfar. Cele două trenuri transportau combustibil şi îngrăşământ, o combinaţie explozivă, la propriu. Anchetatorii suspectează că angajaţii gării din Sighişoara ar fi încercat să acopere incidentul, pe care l-au reportat abia după 12 ore.
De Redactia Observator la 11.06.2023, 20:29
Joi, ora 5 dimineața, gara din Sighișoara. Trenul unei companii private trece pe culoarea roșie a semaforului și ajunge pe linia pe care vine din sens opus o altă garnitură.
Bogdan Dinu, reporter Observator: Mecanicul celeilalte locomotive a fost atent și a frânat violent. A reușit astfel să evite impactul. Potrivit martorilor, mecanicul care a fost la un pas să provoace dezastrul adormise la manșa locomotivei.
Cele două trenuri erau încărcate cu combustibil și îngrășământ
O combinație explozivă, care, în urma unui accident, ar fi ras de pe fața pământului staţia de călători.
- Şofer de 21 de ani din Argeş, mort după ce a intrat cu bolidul într-un copac, într-o maşină parcată, apoi în...
- Tânăr de 22 de ani, arestat pentru viol, după ce a ademenit o copilă de doar 12 ani. Abuzul s-ar fi petrecut...
- Un tată şi fiul său nu mai au voie să se apropie unul de altul, după ce s-au luat la bătaie din cauza iubitei...
Iulian Măntescu, sindicalist: A fost tren contra tren și putea să iasă o catastrofă. Dacă cele două trenuri se tamponau și motorina ajungea în zona azotatului se putea declanșa și explozia. Sper că nu a uitat nimeni de cazul Mihăilești.
Șefii stației i-au permis, apoi, mecanicului să dea cu spatele, pentru a scoate locomotiva de pe linie, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Abia după aproape 12 ore, i-au sesizat pe anchetatori. Inspectorii Autorităţii de Siguranţă Feroviară au bănuieli că cei implicaţi au încercat pe cât posibil să ascundă incidentul.
Laurențiu Dumitru, director AGIFER: Se vor evidenția și eventuale chestiuni de încălcări, care par a exista, fără nicio discuție.
Angajaţii au ascuns incidentul pentru 12 ore
Reprezentanţii CFR îi anchetează pe împiegatul de mişcare şi pe şeful staţiei pentru că au semnalat cazul cu foarte mare întârziere. Motivul ar putea fi legat de faptul că mecanicul ar fi fost băut, după cum susţin unii martori.
Laurențiu Dumitru, director AGIFER: La verificarea lui după aproximativ 12 ore, când a putut fi găsit, rezultatul ar fi fost zero. Dar asta trebuie să vedem dacă înseamnă sau nu înseamnă ceva, pentru că după atâtea ore.
În plus, conductorul trenului privat ar fi oprit sistemul care blochează roţile în cazul în care garnitura trece pe roşu.
Iulian Măntescu, sindicalist: În cazul în care mecanicul devine inapt, rolul instalației este să oprească trenul. E o practică de a izola instalațiile de siguranță.
Anul acesta au avut loc mai mult accidente feroviare. Cel mai grav s-a petrecut in luna martie, atunci când un vagon a fost izbit de o locomotivă chiar în gara din Galați. Şefa de tren a garniturii staţionate și-a pierdut viața în urma impactului.