Antena LIVE

Curs valutar

Video

Distracţie în noul terminal de pe aeroportul din Timişoara. Investiția de 40 de milioane de euro, loc de petrecere pentru sute de tineri

Se deschid porţile spre Schengen. De mâine vom putea zbura liber, fără controale în spaţiul european de liberă circulaţie, iar pentru a marca evenimentul, timişorenii au dat o mare petrecere. Peste 800 de oameni s-au adunat în Terminalul Schengen, proaspăt inaugurat de pe Aeroportul Internațional Timișoara. Pentru că prima cursă vine abia la noapte locul a devenit perfect pentru o petrecere pe cinste, ca într-un club veritabil. Totul face parte dintr-un concept inedit, extrem de apreciat: petreceri private anunţate cu puțin timp înainte și care se desfășoară doar în locații atipice. Party-ul a fost sold out.

De la 30.03.2024, 08:00
WhatsApp
Vezi și:

Iulia Pop, reporter Observator: Până când Terminalul Schengen îşi primeste oficial primii pasageri, în zona de îmbarcare se decolează spre distracţie. Investiția de 40 de milioane de euro a devenit loc de petrecere pentru sute de oameni.

800 de oameni au încins petrecerea

După un astfel de instructaj, cei aproape 800 de oameni care au ales să se distreze în terminalul Schengen, au încins petrecerea.

Tânăr: Mi se pare foarte interesant, cred că e o premieră, cel puțin pentru mine şi... se deschide spațiul Schengen. 

Pe acelaşi subiect

Tânără: Este o idee inedită, nu a mai fost până acum, mi se pare foarte interesant. Un mod unic de a promova cum se distreaza lumea în Timişoara.

Biletele au fost sold out în câteva zile

Biletele la petrecerea din terminal au fost sold out în câteva zile.

Dragoș Iliescu, organizator: Noi facem evenimente în locuri neconvenționale și încercăm să ieşim cât mai mult din zona de confort. Nu neapărat a noastră, cât a oamenilor. Şi le oferim experiențe inedite, cum e cazul aeroportului.

Daniel Stamatovici, directorul Aeroportului Internațional Timișoara: Avem această fereastră de timp am inaugurat terminalul şi practic în 31.03 vor începe să opereze cursele prin terminal şi atunci avem 2 nopţi şi o zi la dispoziţie. În această noapte am spus să oferim şi celor mai tineri ocazia să petreacă alaturi de noi.

La terminalul Schengen din Timişoara, prima cursă va ateriza după miezul nopţii.

Iulia Pop

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc. ...

petrecere timisoara terminal aeroport schengen
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025