Antena LIVE

Curs valutar

Foto

Doi copii din Bistriţa au ajuns la spital cu picioarele strivite, după ce s-au jucat într-un leagăn pentru persoanele cu dizabilităţi

Teroare într-un parc din Bistriţa. Doi copii de 6 şi 8 ani au ajuns la spital cu fracturi la picioare, după ce s-au jucat în leagănul destinat persoanelor cu dizabilităţi, transmite Agerpres. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU), Camelia Strungari, în această primăvară s-au înregistrat şi alte cazuri de copii accidentaţi la leagănul respectiv. 

De la 18.04.2023, 15:19
WhatsApp
Doi copii din Bistriţa au ajuns la spital cu picioarele strivite, după ce s-au jucat într-un leagăn pentru persoanele cu dizabilităţi Bistriţeanul

Ambele accidentări s-au produs în cursul zilei de luni.

"La UPU Pediatrie au ajuns ieri după-amiază (17 aprilie), doi minori afirmativ accidentaţi la leagănul destinat persoanelor cu dizabilităţi din Parcul Municipal Bistriţa. Este vorba despre o fetiţă de 6 ani, diagnosticată cu traumatism prin strivire al gleznei drepte şi fractură la ambele oase ale gambei drepte, şi despre un băiat de 8 ani, care a fost diagnosticat cu traumatism prin strivire al gleznei stângi şi fractură la tibia stângă. După analize, consultaţii de specialitate şi imobilizare în aparat gipsat a zonelor afectate de fracturi, ambii copii au fost externaţi cu recomandări şi tratament medical", a transmis reprezentanta SCJU Bistriţa.

Nu ar fi primul incident de acest fel

Camelia Strungari a precizat că în această primăvară s-au înregistrat şi alte cazuri de copii accidentaţi la leagănul respectiv, aceştia suferind diferite contuzii la picioare, însă cazurile din a doua zi de Paşte au fost cele mai grave.

Pe acelaşi subiect

Leagănul pentru persoane cu dizabilităţi a fost montat în parc în urmă cu şase luni, în baza unui proiect depus pe bugetare participativă.

Viceprimarul municipiului Bistriţa, Sorin Hangan, a declarat pentru Agerpres că leagănul pentru persoanele care se deplasează în scaun cu rotile este marcat ca având destinaţie specială, dar că va purta discuţii cu Poliţia Locală şi Direcţia de Servicii Publice pentru a găsi metode suplimentare de avertizare, astfel încât astfel de accidentări să nu se mai producă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

copii accident parc bistrita spital
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024