Doi dansatori au căzut sub scenă, la Zilele Călineștiului, în Maramureș. În loc să-și ajute colegii, celelalte perechi au continuat să presteze
Momente de panică, miercuri, 8 septembrie, la Ziele Călineştiului, un eveniment organizat în Maramureș, pentru promovarea produselor locale, a meșteșugurilor zonei și a mesteșugarilor. În timpul spectacolului, doi dintre dansatorii ansamblului popular care presta în fața publicului au ajuns...sub scenă. Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare.
De Veronica Micu la 11.09.2021, 14:09Voia bună și distracția au fost întrerupte brusc, la Zilele Călineștiului, după ce o bucată din scândura pe care mai multe perechi de dansatori performau în fața spectactatorilor s-a disclocat, iar doi dintre artiștii populari au căzut și s-au trezit sub scenă.
"Rușine celor ce au organizat. Iar colegilor tot așa"
Momentul a fost filmat, iar imaginile au ajuns pe rețelele de socializare, unde au stârnit amuzament, dar și revoltă, unii dintre internauți acuzându-i pe organizatori, dar și pe ceilalți dansatori că nu au intervenit imediat să își ajute colegii prăbușiți sub scenă, ci au continuat spectacolul.
"Isi puteau rupe ceva! Cei care au construit scena ar trebui sanctionati".
"Cei care au făcut scena trebuie trași la răspundere!".
"Rușine celor ce au organizat. Iar colegilor tot așa. În rest, mă abțin".
"Așa organizare, așa colegi!!!".
"Ce înseamnă un ansamblu profesionist... colegii nici măcar nu se opresc din dans pentru a oferi o mână de ajutor... Pe principiul "The Show Must Go On" Și NU! Nu ar trebui să i se poată întampla oricui!".
"Rușine dansatorilor, trebuia să oprească dansul și să coboare de pe scenă dar nu".
Într-un final, cei doi au fost ajutați să revină pe scenă și, din fericire, nu au pățit nimic.