Doi tineri mascaţi au intrat într-o sală de jocuri din Olt, au ameninţat o angajată şi au furat aproape 9.000 de lei. Al treilea complice, căutat
Doi tineri, de 21 și 22 ani, sunt cercetați după ce vineri dimineața ar fi intrat mascați într-o sală de jocuri din Caracal, unde au amenințat-o pe angajată și au furat 8.700 de lei. Un al treilea tânăr, care i-ar fi ajutat pe ceilalți, este căutat de polițiști.
De Redactia Observator la 21.01.2024, 12:52Polițiștii au fost sesizați vineri dimineața, în jurul orei 5.10, prin apel la 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată fizic în incinta unei societăți comerciale din municipiul Caracal și i-ar fi fost sustrasă o sumă de bani.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că două persoane mascate au pătruns în incinta firmei, unde au agresat fizic o tânără de 30 de ani, angajată a societății comerciale, și au sustras 8.700 de lei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru tâlhărie calificată. În urma cercetărilor, polițiștii au identificat trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 22 de ani, din comuna Fălcoiu, județul Olt, bănuiţi de comiterea faptei. Pe numele a doi tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Olt.
Al treilea tânăr este căutat de polițiști
- Un bătrân de 85 de ani din Botoşani, ucis în bătaie în propria casă, sub ochii soţiei de un tânăr de 22 de...
- Răsturnare de situaţie în cazul omului de afaceri din Cluj care susținea că a fost torturat pentru a i se fura...
- Hoţii care au jefuit un fost ofiţer SRI au făcut greşeli de începător, dar au fost prinşi după 12 zile....
Sâmbătă, cei doi tineri reținuți au fost arestați preventiv de magistrații Judecătoriei Caracal, care au emis pe numele celui de-al treilea tânăr un mandat de arestare preventivă în lipsă.
Surse din cadrul anchetei au spus că incidentul a avut loc într-o sală de jocuri de noroc din Caracal și că al trelea tânăr i-ar fi ajutat pe ceilalți doi.