Antena LIVE

Curs valutar

Dosarul cu șină va deveni istorie. Instituţiile publice nu vor mai avea dreptul sa ceară copii ale actelor

Dosarul cu şină va deveni în curând istorie. Interdicţia instituţiilor publice din România de a solicita dosar cu şină sau orice alt obiect de papetărie în vederea furnizării unui serviciu public va intra în vigoare în viitorul apropiat, după ce, în cadrul dezbaterilor din Comisia de administraţie publică şi Amenajarea Teritoriului din Camera Deputaţilor a fost adoptat un amendament în acest sens, propus de preşedintele Comisiei, Simona Bucura-Oprescu (PSD) şi deputatul PNL George Tuţă. Proiectul urmează să intre la votul final în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

De la 05.10.2022, 10:09
WhatsApp
Dosarul cu sină va deveni istorie Profimedia

​Prevederile proiectului de lege, care cuprinde acest amendament, se aplică şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile pentru ocuparea unei funcţii publice, precum şi în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziţii publice. ​De asemenea, ​instituţiile publice nu pot percepe nici taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor menţionate, arată un comunicat, potrivit News.ro.

A fost eliminată obligativitatea pentru cetăţeni de a insera la dosar copii după acte publice emise de instituţii ale statului

”Finalitatea proiectului de lege constă în eliminarea, din aproape în aproape, a tuturor acelor elemente de birocraţie care stau în calea eficientizării administrative”, a declarat deputatul PNL George Tuţă.

”Cetăţenii români trebuie să se simtă reprezentaţi de actuala coaliţie, care este datoare să acorde atenţie sporită nevoilor contribuabililor români”, a declarat deputatul Simona Bucura – Oprescu.

Pe acelaşi subiect

Actualul amendament aprobat face parte din dezbaterea parlamentară pe marginea ”Legii privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale”, iniţiată de deputatul Sebastian Burduja, prezent marţi, 4 octombrie, la lucrările comisiei de Administraţie pentru a susţine eforturile de debirocratizare Prin adoptarea acestei legi se va face un nou pas pentru digitalizarea serviciilor de bază ale administraţiei, precizează deputaţii într-un comunicat oficial. 

Totodată, a fost adoptată legea, iniţiată de deputatul George Tuţă şi susţinută de majoritatea parlamentarilor, prin care a fost eliminată obligativitatea pentru cetăţeni de a insera la dosar copii după acte publice emise de instituţii ale statului. De asemenea, în perioada următoare, în aceeaşi succesiune legislativă, va fi implementat un model automatizat online de emitere a cazierului judiciar pentru cetăţenii români.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

dosar lege institutii amendament copii
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024