Două incendii puse intenţionat de localnici au pârjolit tot ce le-a stat în cale în Sulina. Pompierii n-au fost solicitaţi să intervină
Două incendii uriaşe au avut loc seara trecută, în localitatea Sulina. Focul ar fi fost pus de localnici, iar pompierii nici măcar nu au fost solicitaţi să intervină.
De Redactia Observator la 16.01.2022, 09:21Chiar dacă flăcările par greu de stăpânit şi sunt purtate de vânt dintr-o parte în alta, nimeni nu s-a simţit în pericol. Este o practică ilegală, dar localnicii dau an de an foc stufului uscat de la marginea satelor, pentru a ca natura să se regenereze, spun ei. Nimeni nu se gândeşte la vieţuitoarele şi plantele afectate de aceste incendii puse intenţionat. Flăcările s-au stins, în cele din urmă, după ore bune în care au pârjolit ce au găsit în cale.