Două profesoare din Galaţi, condamnate pentru luare de mită la examenul de rezidenţiat. Ar fi cerut 2.000 de euro în schimbul subiectelor şi baremelor
Două profesoare de la Facultatea de Medicină din Galați au fost condamnate în primă instanţă, după ce s-a descoperit că au cerut şpăgi consistente de la medicii rezidenţi care dădeau examenul de specializare. Rezidenţii ar fi primit, în schimbul "atenţiilor" cu iz penal, subiectele de concurs, dar şi modul lor de rezolvare direct, pe telefon, prin aplicaţia de Whatsapp.
De Adrian Obreja la 23.05.2023, 13:48Cele două profesoare s-au apărat în faţa procurorilor şi au spus că nu ştiau că săvârşesc o faptă penală şi că de fapt acei bani erau pentru cheltuieli de protocol cu membrii comisiei de examinare. De fapt, cereau câte 2.000 de euro de la medicii rezidenţi care urmau să susţină examenul în schimbul subiectelor şi în schimbl permisiunii de a fi lăsaţi să copieze la testare.
Doi dintre medici au şi acceptat oferta, au şi livrat o parte din bani, iar ceilalţi medici, care nu au vrut să intre în acest joc, au mers şi au făcut plângere la poliţie. Ba mai mult, unul dintre medicii rezidenţi care a dat şpagă a trimis ulterior după examen, un pachet consistent către una dintre profesoare cu iepuri, fazani şi salam, un pachet care ar fi trebuit să ajungă la toţi membrii comisiei, doar că acea profesoară l-a oprit doar pentru ea.
Acum cele două profesoare şi cei doi medici care au dat şpagă au fost condamnaţi cu suspendare, sunt obligaţi să presteze şi muncă în folosul comunităţii şi în acelaşi timp cele două profesoare trebuie să achite amenzi 8.022 de lei. Cu toţii au contestat decizia instanţei, la fel şi procurorii şi urmează în luna iunie un alt termen în faţa judecătorilor.