Furtunile violente au făcut ravagii în Bucureşti. Două schele s-au desprins de pe faţadele clădirilor (Video)
Pericol uriaş în Capitală după ce două schele s-au desprins de pe faţadele clădirilor şi au căzut, pe două dintre cele mai importante artere, în urma unei furtuni violente.
De Redactia Observator la 23.06.2019, 17:46Pericol uriaş în Capitală după ce două schele s-au desprins de pe faţadele clădirilor şi au căzut, pe două dintre cele mai importante artere, în urma unei furtuni violente.
Din fericire nimeni nu a fost rănit deşi incidentele s-au petrecut în plină zi, atunci când atât traficul pietonal cât şi cel rutier erau intense. Circulaţia autovehiculelor a fost blocată zeci de minute.
O furtună violentă, de doar 20 de minute, a pus la pământ o schelă amplasată pe un bloc de pe bulevardul Ştirbei Vodă.
Pericolul a fost uria, pentru că totul s-a întâmplat în plină zi, atunci când erau oameni şi maşini pe stradă, dar nimeni nu a fost rănit.
Clădirea era una cu bulină roşie. Iar schela era montată pentru consolidare.
Un incident similar s-a întâmplat şi pe bulevardul Regina Elisabeta. Doar că aici un copac a făcut ca schela să nu se prăbuşească pe carosabil.
Ploaia torenţială din Capitală nu a fost numai motiv de panică. O stradă din zona Parcului Carol a devenit.ştrand în toată regula, totul spre bucuria copiilor.
Traficul din zonele cu probleme a fost restrestricţionat.
Notă: Acest articol a fost actualizat pentru a adăuga sursa video a unor imagini folosite în știre, care inițial, au fost menționate ca ”imagini amator”. Am făcut corectura necesară, meționând adevărata sursă, Facebook/Christina One.