Două tinere din Craiova, duse de urgenţă la spital după ce un şofer a intrat în staţia de tramvai
O mașină condusă de un tânăr de 24 de ani a intrat într-un refugiu de calatori dintr-o stație de tramvai din orașul Craiova. Două tinere de 22 și 23 de ani, aflate în stație, au fost rănite și au ajuns la spital, informează Mediafax.
De Redactia Observator la 12.01.2022, 11:48Potrivit polițiștilor craioveni, accidentul s-a produs miercuri dimineața, într-o intersecție din oraș. Anchetatorii trebuie să stabilească modul în care s-a produs accidentul. Cele două victime au fost transportate la spital.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.