Drumul cu cele mai multe gropi pe metru-pătrat din România: 'Arată ca după un bombardament' (Video)
Drumul cu cele mai multe gropi pe metru-pătrat a fost descoperit. Acesta se întinde pe o porțiune de 5 kilometri și unește orașul Năvodari de Sibioara.
De Redactia Observator la 27.02.2018, 13:11Drumul cu cele mai multe gropi pe metru-pătrat a fost descoperit. Acesta se întinde pe o porțiune de 5 kilometri și unește orașul Năvodari de localitatea Sibioara.
Șoseaua care poartă denumirea de 'Drumul Comunal 86' în actele oficiale ale autorităților locale a fost construită în timpul regimului comunist și nu a fost reparată niciodată de atunci.
Pe parcursul zecilor de ani, gropile din șosea s-au lărgit, iar altele noi au apărut.
Drumul deservește cele peste 400 de persoane care locuiesc în satul Sibioara, comuna Lumina.
Astfel, oamenii au de parcurs o distanță de numai 5 kilometri până în orașul Năvodari, însă din cauza stării avansate de degradare, ei preferă să ocoloească prin comuna Lumina, iar acest lucru înseamnă o distanță de cel puțin trei ori mai mare.
Oamenii s-au plâns de starea jalnică a acestui drum de nenumărate ori, însă spun că nimeni nu a făcut nimic pentru a-l repara.
Părerea tuturor, dar și a noastră, este că drumul arată ca după un bombardament major.