„Dumnezeu pune aripi copiilor și părinților le smulge inimile”. Lacrimi pentru Alexandra, tânăra de 24 de ani moartă într-un cumplit accident anul trecut

Acum un an, Alexandra, o tânără asistentă de doar 24 de ani, murea într-un cumplit accident rutier. A intrat cu maşina pe care o conducea pe contrasens şi s-a izbit puternic de un alt autoturism.

• Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă

Un martor aflat în spate a declarat că fata s-ar fi aplecat să ia ceva de jos, moment în care a pierdut controlul volanului. În urma impactului, Alexandra a murit pe loc. Tânăra era angajată de puțin timp ca asistentă medicală la un spital privat din Constanța.

"Iadul începe de când li se spune: NE PARE RĂU, CONDOLEANȚE"

Acum, la un an de la dispariţia sa, mama tinerei a rămas în continuare neconsolată de dispariţia atât de bruscă a fiicei sale. A postat pe Facebook, un mesaj emoţionant şi tulburător, scrie Dobrogea TV.

“Vorbind cu o persoană, i-am pus o întrebare: Ce este ceea ce te-a durut cel mai tare în viață?

Ea mi-a răspuns - să dau naștere copiilor mei -, eu cu fața tristă, i-am spus: te înșeli, asta doare, dar este o durere cu bucurie, cu satisfacția de a știi că după acea durere oribilă o să întâlnești dragostea vieții tale.

Ea surprinsă, m-a întrebat: - Ce este ceea ce doare cel mai tare în viață, atunci?

Cea mai mare durere din lumea asta este să pierzi un copil, nu să-l naști, durerea cea mai mare este să-i îngropi corpul și să nu-i mai vezi fața. Să-ți fie dor din adancul inimii tale de vocea și zambetul ei; cel mai dureros lucru este să o cauți în fiecare colț al casei așteptând să o auzi sau să o vezi.

Ea descumpănită și fără cuvinte mi-a spus: EU AȘ MURI! Am oftat și I-am spus: “Nu, nu este atât de ușor pe cât crezi, moartea ar fi o binecuvântare pentru toate mamele care au pierdut un copil, pentru că ar fi fericite să-i revadă încă o dată, pentru că spune-mi, cine nu ar vrea să petreacă o eternitate cu copilul ei?

Din nefericire nu le rămâne decât să moară în viață. Ea și mai confuză, m-a întrebat și asta cum e? Cu ochii în lacrimi și vocea tremurând, i-am răspuns: Este un sentiment total invizibil, în ochii altora ei sunt bine, zâmbesc deși în interiorul lor urlă de durere și plâng, continuă privind cerul cu speranța de a vedea vreun semn de la copilul lor; iar când cineva îi întreabă cum se simt... Răspunsul este întotdeauna: SUNT BINE. Aceasta este cea mai frecventă minciună din partea unor părinți ce și-au pierdut copilul!

Dintr-un motiv ciudat Dumnezeu pune aripi copiilor și părinților le smulge inimile, dintr-un motiv ciudat uită să îi îngroape cu ei. Ea cu ochii plini de lacrimi exclamă: CHIAR ȘI DACĂ A TRECUT MULT TIMP?

Și i-am răspuns: “Asta nu înțeleg oamenii - Iadul începe de când li se spune: NE PARE RĂU, CONDOLEANȚE și, într-un mod ciudat, oamenii cred că ziua înmormântării pune capăt durerii, dar nu.. de acolo începe adevăratul coșmar și cea mai grea luptă pentru noi ca părinți. Când ajung acasă și-i văd lucrurile, când o aștepți și știi că nu va mai intra niciodată pe acea ușă și cel mai rău, când vine o sărbătoare vreo dată importantă și vezi că acel spațiu e gol și nu poți să îți mai ții puiul în brațe!”.