Antena Meniu Search
x

Un bărbat din Botoşani a murit, iar altul a fost rănit, după ce un perete al clădirii pe care o renovau s-a prăbuşit peste ei

Un tânăr a murit, iar un altul a fost grav rănit, după ce peretele unui imobil aflat în curs de renovare s-a prăbuşit peste ei, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

de Redactia Observator

la 24.05.2022, 16:50

Vezi și

Accidentul de muncă s-a produs în localitatea Truşeşti, victimele, de 34 şi, respectiv, 35 de ani, fiind angajaţi ai unei firme de construcţii din municipiul Dorohoi.

"Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină, de urgenţă, pentru a extrage două persoane de sub dărâmături. Evenimentul s-a produs, în această după-amiază, în localitatea Truşeşti. Persoanele în cauză efectuau lucrări de reabilitare, în momentul în care unul dintre pereţii clădirii s-a prăbuşit peste acestea. La sosirea forţelor de intervenţie, unul dintre bărbaţi era acoperit în totalitate de o bucată din perete, iar celălalt era surprins până la mijloc. Pompierii i-au scos de sub dărâmături şi au constatat că unul dintre aceştia, în vârstă de 34 de ani, era inconştient, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, acesta nu a mai putut fi salvat", au precizat oficialii ISU.

Bărbatul rănit grav a fost preluat de ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati" din Botoşani. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Evenimente » Un bărbat din Botoşani a murit, iar altul a fost rănit, după ce un perete al clădirii pe care o renovau s-a prăbuşit peste ei