E discriminatoriu ca persoanele nevaccinate să nu poată intra în restaurante? Valeriu Gheorghiţă răspunde: "Vă dau exemplu fumatul"
România se pregăteşte de valul patru al pandemiei, val pe care autorităţile au început să-l anunţe de ceva vreme. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, promite că măsurile restrictive ce vor fi luate vor fi unele logice şi flexibile.
De Redactia Observator la 31.07.2021, 16:11Întrebat dacă cei care nu s-au vaccinat vor avea restricţii suplimentare faţă de cei care s-au imunizat, cum ar fi, de exemplu, accesul interzis în restaurante, Valeriu Gheorghiţă a comparat această situaţie cu cea în care s-a interzis accesul fumătorilor în spaţiile închise.
"Pe mine mă interesează și cred că e foarte importantă sănătatea și siguranța oamenilor care participă la anumite evenimente. Este regretabil să mergi într-un anumit loc și să pleci bolnav, să te infectezi. Nimeni nu-și dorește așa ceva, e greu de anticipat care va fi evoluția bolii, or mie mi se pare că trebuie să fim responsabili și să înțelegem realitatea în care ne aflăm, și anume: atât timp cât eu risc să infectez alte persoane în jurul meu, cred că pot să fiu un pic mai responsabil și să mă gândesc de două ori înainte să critic cumva asemenea măsuri.
Vă dau un exemplu foarte simplu: fumatul în spațiile comune închise. Am putea să spunem la fel: Dde ce să nu fumezi cu cei nefumători? Care e problema? Eu am dreptul să fumez și să-i expun și pe ceilalți nefumători! Este la fel, din acest punct de vedere. Lucrurile trebuie privite foarte clar și foarte logic: persoanele care nu vor să se vaccineze, care nu vor să efectueze un test sau care n-au trecut prin infecția cu SARS-CoV-2, altfel, persoane vulnerabile, la risc să se infecteze și implicit să transmită boala celor din jur, evident că în situația respectivă trebuie încadrate în aceste criterii. Trebuie încadrate aceste situații atunci când există aglomerări populaționale. Și aici, iarăși revin la contextul cu fumatul: această restricție bineînțeles că i-a vizat pe fumători și atunci trebuie să fie un spațiu separat, bine ventilat, să nu-i expui pe cei nefumători, pentru că realmente vorbim de sănătatea publică, de sănătatea celor din jurul nostru. Este fix același principiu care se aplică și în situația actuală", a declarat Valeriu Gheorghiţă pentru Digi24.
Bilanț coronavirus în România, 31 iulie
- Valeriu Gheorghiță, despre riscul de inflamație cardiacă la tineri după vaccinare: "Este o greșeală să nu...
- Vaccinurile anti-COVID și fertilitatea. Nicio problemă după vaccinare la femei sau bărbați, anunță CNCAV
- Bilanț de vaccinare anti-Covid în România, 30 iulie: 15.863 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat pentru sâmbătă, 31 iulie 2021, că au fost înregistrate 156 de cazuri noi cu coronavirus în ultimele 24 de ore, din 13.838 de teste RT-PCR și 17.633 de teste rapide antigenice.
Până astăzi, 31 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.189 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.047.723 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 156 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 23 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Trei români au murit de Covid, în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 34.281 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 30.07.2021 (10:00) – 31.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 3 decese (bărbați), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitale din județele Bacău, Călărași și Dolj.
Dintre acestea, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 60-69 ani și 2 la categoria de vârstă peste 70-79 ani. Toate decesele sunt ale unor pacienți care au înregistrat comorbidități. Nu sunt raportate decese anterioare intervalului de referință.