Antena LIVE

Curs valutar

Video

Empatie servită într-un restaurant din Bistriţa. Clienţii, legaţi la ochi şi serviţi de un ospătar nevăzător

Aţi cinat vreodată fără să vedeţi ce aveţi în farfurie, fără să distingeţi culori sau să nu îi vedeţi pe prietenii din apropiere? Clienţii unui restaurant din Bistriţa s-au bucurat de o experienţă senzorială, prin care s-a dorit ca preţ de câteva minute aceştia să înţeleagă prin ce trece un nevăzător. Şi ca totul să fie din aceeaşi poveste, cel care i-a servit a fost un nevăzător. 

De la 16.11.2024, 13:06
WhatsApp
Vezi și:

Comportându-se exact ca nişte nevăzători, toţi cei care au participat la această experienţă senzorială, s-au lăsat ghidaţi de miros şi gust pentru a se bucura de o cină cu totul şi cu totul specială. Iar pentru ca experienţa să fie desăvârşită, clienţii au fost serviţi de Adrian. El este nevăzător şi de meserie. ospătar.

"Noi o să vă servim la masă, o să vă întrebăm ce doriţi să beţi. După băutură, aducem câte un fel de mâncare, surpriză. Paul o vă împartă câte o bentiţă, de obicei se foloseşte titlul: pentru voi două ore, pentru alţii o viaţă întreagă", spune Adrian Tămaş.

"Este acest simţ care poate fi dezvoltat. De multe ori dacă eşti privat de un simţ, pot să se dezvolte celelalte", spune un client.

"Emoţiile foare mari acum ca să vorbeşti aşa pentru cineva care vede şi dintr-o dată să nu vezi nimic", mărturiseşte alt client.

Conceptul, inspirat din străinătate, are un singur scop

"Ideea e să vă gândiţi puţin la voi, o oră jumate, două, şi să vă altfel la persoanele cu dizabilităţi", explică Adrian Tămaş.

"Este în primul rând un exerciţiu de empatie, că putem să aflăm cine suntem noi, cum să ne autocunoaştem, cum să ne punem în pielea persoanelor cu dizabilităţi, să ne punem o secundă în pielea nevăzătorilor care mănâncă şi trăiesc într-o lume cu întuneric", explică Paul Sărmăşan.

"Cred că este o lecţie de viaţă pentru mine personal cât şi pentru ceilalţi participanţi", spune alt client.

Cert este un lucru! Preparatele degustate pe întuneric au avut un gust special, iar clienţii au învăţat o lecţie importantă - empatia.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

nnevazator restaurant bistrita
Întrebarea zilei
Ați trecut la anvelope de iarnă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Se construiește cea mai spectaculoasă autostradă din România de care au nevoie...
Fanatik.ro
Publicat 16.11.2024
Povestea pescarului care a prins un submarin nuclear american
spotmedia.ro
Publicat 15.11.2024
Ideologul extremist al lui Trump cere să fie pârjolite instituțiile americane....
spotmedia.ro
Publicat 09.11.2024
Câte ore pe noapte trebuie să dormim pentru a ne menține creierul sănătos,...
Gandul
Publicat 16.11.2024
„Pericolul pândește, dar la București nici nu se discută”. Avertismentul...
Adevărul
Publicat 16.11.2024
Prima reacție a UEFA după ce Kosovo a abandonat meciul cu România. Mihai...
A1
Publicat 16.11.2024
Horoscopul zilei de 17 noiembrie 2024. Gemenii au de luat o decizie importantă....
CaTine
Publicat 16.11.2024
Imagini de colecție cu Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu în ziua nunții....
spynews.ro
Publicat 15.11.2024
Ce a scris presa din Serbia după scandalul de la România - Kosovo. Jurnaliștii...
GSP
Publicat 16.11.2024
De ce a murit Zoia Ceaușescu, la 57 de ani. Sfârșitul dureros al fiicei...
Click.ro
Publicat 16.11.2024
Lucruri pe care nu trebuie să le cauți vreodată pe Google. Așa îți crești...
Useit
Publicat 16.11.2024
Ce trebuie să porți în buzunar de Sfinții Mihail și Gavriil pentru a avea...
Redacţia.ro
Publicat 08.11.2024
Fiica lui Igor Cuciuc a murit. Andreea petrecea după Balul Bobocilor când s-a...
libertatea.ro
Publicat 16.11.2024
Selena Gomez a discutat despre lucrurile pe care le urăște cel mai mult la o...
ZU
Publicat 16.11.2024
Piure de conopidă cu lapte de cocos. Rețetă delicioasă, de post
Hello taste
Publicat 16.11.2024
Lucruri pe care e recomandat să le verifici înainte să zbori cu un copil mic....
Deparinti
Publicat 16.11.2024
Noua creștere a salariului minim, armă cu două tăișuri. Marea provocare a...
ziare.com
Publicat 16.11.2024
Noi schimbări în distribuția seriei Golden Boy - Dragoste rebelă. Cine...
Happy
Publicat 15.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum te speli corect pe dinți. Care este cea mai bună tehnică de periaj
Medicool
Publicat 16.11.2024