Explozie într-un bloc din Galaţi: Doi copii de 9 şi 10 ani erau singuri acasă în acel moment
Doi copii de 9 şi 10 ani din Galaţi au fost la un pas de tragedie, după ce o explozie a avut loc apartamentul în care se aflau, informează reporterul Observator Adrian Obreja.
De Redactia Observator la 19.04.2022, 15:12Fetiţa şi băiatul erau singuri acasă în momentul deflagraţiei, părinţii lor aflându-se la serviciu. Apartamentul aflat la parter nu a luat foc, iar alte apartamente nu au fost afectate. Din primele cercetări, explozia s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaz.
Copii au fost transportaţi la spital şi din fericire sunt în stare bună, cu arsuri pe 30 la sută la nivelul feţei şi membrelor superioare. S-au degradat mobilierul din apartament, bunurile electrocasnice, uşile din interiorul şi geamurile de la apartamentul respectiv.
La faţa locului au intervenit patru autopseciale, echipajul SMURD tip B şi echipajul SMURD tip C de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi, dar şi poliţişti.