Falsul preot care mergea cu Boboteaza prin casele oamenilor, în Galați, a fost reținut de polițiști. A făcut 11.000 de lei cerând ajutoare de înmormântare
Un tânăr care pretindea că este preot ortodox și mergea cu Boboteaza prin casele oamenilor, cerând ajutoare de înmormântare și bani pentru construirea unei biserici, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Galați, în urma unor percheziții domiciliare. Timp de un an, individul a adunat nu mai puțin de 11.000 de lei de la credincioși. Acesta va ajunge în fața judecătorilor cu propunere de arestare pentru 30 de zile.
De Daniel Murărescu la 09.09.2021, 09:09- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
"La data de 7 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Investigații Criminale au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiul Galați, la locuința unui tânăr, de 19 ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități. Din cercetări, a rezultat că, timp de aproximativ un an, folosindu-se de calitatea falsă de preot creștin-ortodox, sub pretextul strângerii unor ajutoare financiare pentru înmormântare și construirii unei biserici, tânărul ar fi primit donații de la diferite persoane din țară și din străinătate, prejudiciul stabilit, până în prezent, fiind de aproximativ 11.000 de lei. În urma percheziției domiciliare, au fost administrate mai multe mijloace materiale de probă, din acestea rezultând probabilitatea existenței și altor victime, întreg prejudiciul cauzat fiind mult mai mare și urmând a fi stabilit pe parcursul cercetărilor. Polițiștii au reținut persoana în cauză, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, aceasta va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, cu propunere de arestare preventivă. La acțiune au participat polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale", au transmis reprezentanții Poliției.
Polițiștii s-au autosesizat cu privire la falsul preot încă din ianuarie
La începutul acestui an, polițiștii Secției 3 Poliție Galați s-au autosesizat cu privire la comiterea, de către un tânăr, de 18 ani, a infracțiunii de înșelăciune. Autorităţile spun că individul nu avea o legitimaţie de preot al Bisericii Ortodoxe Române.
Ca urmare a unei sesizări telefonice, acesta a fost depistat, pe strada Drumul de Centură, îmbrăcat în haine preoțești și însoțit de alți doi tineri, de 17 și 18 ani, după primele verificări rezultând că acesta ar fi pretins că este preot și ar fi mers cu Boboteaza la blocurile din zona respectivă. Extinzând cercetările, polițiștii au stabilit și că, în luna decembrie 2020, prin intermediul unui cont deschis pe un site de socializare, declinându-și aceeași calitate de preot, tânărul ar fi solicitat diverse sume de bani, în scopul construirii unui lăcaș de cult.