Antena LIVE

Curs valutar

Familie spulberată de o depăşire riscantă, în Bihor. Un tată şi-a văzut soţia însărcinată şi fiica de 3 ani pierind în faţa lui

Accident tragic petrecut în Bihor. Trei persoane şi-au pierdut viaţa, între care şi o fetiţă de numai trei ani, dar şi mama ei, care era însărcinată. Tot în acelaşi accident cumplit a fost implicată şi sora fetiţei, care din fericire a scăpat cu viaţă. La faţa locului au sosit de urgenţă mai multe echipaje medicale şi a fost trimis chiar şi un elicopter SMURD.

De la 13.08.2024, 08:18

Maşina în care se aflau cele două fetiţe şi mama lor a ieşit din decor şi s-a rostogolit pe un câmp, după un impact extrem de violent. "S-a stabilit faptul că, conductorul unui autoturism care circula din direcţia Petid către direcţia Salonta, pătrunde pe sensul opus unde intră în coliziune cu un alt autoturism care circula din sensul opus", a precizat Sorin Indrieș, IPJ Bihor.

Tragedie pe şosea: 3 morţi în Bihor

Atât mama cât şi cele două fetiţe de 3 ani, respectiv 5 ani, au fost aruncate din maşină. Tatăl copilelor, care se afla la volan, a ieșit pe picioarele lui, şi a sunat imediat la 112 când a văzut dezastrul din jurul lui. 

"Am fost la spălătorie să spălăm maşina şi, când am venit înapoi, aici venea ăla pe contrasens şi am tras dreapta. Venea pur şi simplu spre mine. Am crezut că dacă trag dreapta, el trage şi el dreapta", povesteşte soţul femeii însărcinate.

Pe acelaşi subiect

La faţa locului au ajuns de urgenţă mai multe echipaje de salvare. Atât femeia însărcinată, fetiţa de 3 ani, dar şi celălalt şofer au fost găsiţi în stop cardiorespirator. Doar o minune a făcut ca tatăl şi cealaltă fetiţă a lui să scape cu viaţă.

"Echipajele medicale şi paramedicale au efectuat manevre de resuscitare. Este vorba despre un bărbat, o femeie şi o fetiţă, şi au acordat îngrijirile medicale care i se impuneau celui de-al doilea copil implicat în accident, care se afla în stare de inconştienţă. Din nefericire, cele trei victime aflate în stop cardiorespirator, nu au mai putut fi salvate", a declarat Camelia Roșca, ISU Crișana.

Medicii au solicitat şi sprijinul unui elicopter SMURD. "Fetiţa aflată în stare de inconştienţă a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Bihor", adaugă Camelia Roșca, ISU Crișana.

Şoferul supravieţuitor a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative. Bărbatul se pregătea să plece cu familia la munca, în Scoţia. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident morti bihor
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 18.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Un oraș românesc seamănă izbitor cu Roma și Istanbul, fiind construit pe...
Gandul
Publicat 18.09.2024
Schimb de focuri în centrul Moscovei, lângă Kremlin. În atac sunt implicați...
Adevărul
Publicat 18.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 20 septembrie 2024. Racii au parte de oportunități pe mai...
CaTine
Publicat 19.09.2024
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere...
spynews.ro
Publicat 18.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Ce ingrediente folosesc unguroaicele atunci când pun varză la murat, pentru a fi...
Click.ro
Publicat 18.09.2024
Ultimele mesaje transmise de submersibilul Titan au fost dezvăluite. Ce s-a...
Useit
Publicat 18.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de...
Redacţia.ro
Publicat 18.09.2024
Ce arme țineau rușii în depozitul aruncat în aer de dronele ucrainene....
libertatea.ro
Publicat 18.09.2024
Cardi B a fost criticată de fani pentru rutina ei intensă de antrenamente....
ZU
Publicat 19.09.2024
Pandișpan cu mere. Rețeta unui desert simplu și delicios
Hello taste
Publicat 18.09.2024
Ce trebuie să faci pentru a crește stima de sine a fetei tale, potrivit...
Deparinti
Publicat 19.09.2024
Haos pe calea ferată, din cauza inundațiilor. Anunțul făcut de CFR, după ce...
ziare.com
Publicat 18.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Efectele lipsei de fibre în dieta femeilor însărcinate. Sfaturi pentru o...
Medicool
Publicat 19.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024