Femeia din Mehedinţi, care a cazut de la etaj cu tot cu balcon, se zbate intre viaţă şi moarte. Cum arată blocul în care locuieşte
Incident grav în Drobeta Turnu Severin: o femeie de 55 de ani s-a prăbuşit cu balconul de la etajul doi. Întindea rufe, când s-a sprijinit de marginea balconului, iar placa de beton s-a prăbuşit. Femeia a căzut pe terasa de la primul etaj, iar acum se zbate între viaţă şi moarte la spital. Accidentul trage un semnal de alarmă asupra pericolelor din blocurile vechi, comuniste, pe care nu le mai întreţine nimeni.
De Redactia Observator la 19.07.2022, 19:32Nenorocirea a avut loc aseară. Femeia de 55 de ani tocmai venise de la serviciu. A spălat rufe şi apoi s-a dus pe balcon să le intindă. Accidentul a avut loc într-o fracţiune de secundă.
Femeia s-a aplecat peste marginea balconului, când placa de beton s-a desprins şi s-a prăbuşit cu ea cu tot pe terasa de la etajul unu.
Vecin: A picat placa şi a rămas suspendată placa pe laterale. Pentru că dacă pica, cred că murea, vă daţi seama.
Soţul victimei: Nu puteai să te apeşi pe o placă de ciment ca să cadă cu tine, deci constructorul....
- Femeia din Mehedinţi, rănită grav după ce o bucată de beton s-a prăbuşit, întindea rufe pe balcon: ''A rămas...
- O femeie a ajuns la spital, după ce o bucată din balconul unui bloc s-a prăbuşit, în Mehedinţi
- O femeie de 76 de ani a murit, după ce ar fi căzut de la etajul doi al unui cămin de bătrâni din Craiova
Nu a avut nicio structură de prindere. Nu a avut. Că se vede. Se vede cu ochiul liber.
Incidentul a avut loc sub pirivirile îngrozite ale vecinilor, care au sunat panicaţi la 112. Femeia a fost scoasă de pompieri de sub dărâmături şi transportată de urgenţă la spital.
Victima, între viaţă şi moarte
Medic: Starea pacientei deocamdată este destul de instabilă. traumatismul cranian pune foarte mari probleme. Are un traumatism de hemitorace drept, are traumatism de coloană lombară, este fractură membrul superior drept.
Gabriela Ciocioană, IPJ Mehedinţi: În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
De întreţinerea balcoanelor sunt responsabili proprietarii şi asociaţia.
Soţul victimei: Astea-s făcute de pe vremea lui Ceauşescu, anii 87-88. Asta e.. Cred că aşa sunt toate. Cred că aşa sunt toate. Aşa era ordinul.
Accidentul s-ar putea repeta, balconul de la etajul superior celui în care a avut loc accidentul este plin de crăpături.