Femeia ucisă de soţ în plină stradă refuzase anterior să ceară ordin de protecţie, pentru că el aducea banii în casă. 5 copii au rămas orfani de mamă
Crimă înfiorătoare în Săptămâna Mare, în Drăgăneşti-Olt. O femeie de 37 de ani a fost ucisă, cu o ploaie de lovituri de cuţit, de propriul soţ. Totul s-a întâmplat în plină stradă, după o ceartă aprinsă. Tragedia putea fi însă prevenită dacă femeia ar fi cerut ordin de protecţie, mai ales că individul nu este la primul episod violent.
De Iulia Pop la 30.04.2024, 14:27După atac, bărbatul de 37 de ani a fugit, însă a fost identificat în scurt timp pe o stradă din oraș. După audieri a fost imediat reținut pt 24 de ore şi urmează să ajungă în fața magistraților parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu propunerea de arestare preventivă.
Este cercetat acum pentru omor calificat.
Cei doi aveau 5 copii, toți minori. Nu este pentru prima dată când bărbatul era agresiv cu soția sa. Femeia a refuzat emiterea unui ordin de protecție pe motiv că era singurul care aducea bani în casă.