Fetiţă de patru ani, din Craiova, dată afară de la grădiniţă de ziua ei
O fetiţă în vârstă de patru ani, din Craiova, a fost dată afară de la grădiniţă, chiar de ziua ei de naştere, fiind considerată un 'copil problemă'.
De Alin Tarnovschi la 10.12.2019, 14:11O fetiţă în vârstă de patru ani, din Craiova, a fost dată afară de la grădiniţă, chiar de ziua ei de naştere, de educatoare şi directoare, fetiţa fiind considerată un 'copil problemă'.
Totul s-a întâmplat vineri, 6 decembrie 2019, atunci când fetiţa de patru ani a fost dusă la grădiniţă de familie pentru a-şi serba ziua de naştere cu colegii ei.
Rudele i-au pregătit sucuri, prăjituri şi tort, însă în momentul în care a ajuns la grădiniţă, fetiţa ar fi fost luată de mânuţă şi dată afară de educatoare.
Potrivit familiei, fetiţa este considerată de educatoare şi directoare drept un 'copil problemă', doar din simplul motiv că este mai energică decât ceilalţi copii.
De asemenea, rudele au explicat că nu este pentru prima dată când fetiţa are probleme la grădiniţă din cauza angajatelor şi conducerii unităţii de învăţământ.
Bunicul fetiţei a explicat că a observat că nepoata sa era tristă atunci când o lua de la grădiniţă şi a întrebat-o ce se întâmplă, iar copila i-a povestit cum educatoarea o pune mereu la colţ, o ceartă şi o marginalizează.
Familia fetiţei a formulat o cerere pentru ca micuţa să fie transferată la o altă grupă.