Filmul descoperirii tabloului de Picasso, furat acum 6 ani. Pânză statea la rădăcina unui copac din Tulcea
Surpriză de proporţii în jaful secolului, dat de mai mulţi hoţi români în Olanda. Una dintre cele mai valoroase pânze furate din muzeu în 2012, a fost găsită abia acum, după şase ani, ascunsă sub un copac. Este vorba despre pictura Cap de Arlechin a lui Pablo Picasso.
De Redactia Observator la 18.11.2018, 16:43Surpriză de proporţii în jaful secolului, dat de mai mulţi hoţi români în Olanda. Una dintre cele mai valoroase pânze furate din muzeu în 2012, a fost găsită abia acum, după şase ani, ascunsă sub un copac. Este vorba despre pictura Cap de Arlechin a lui Pablo Picasso. Capodopera a fost scoasă la lumină de Mira Feticu, o scriitoare de origine română, stabilită în Olanda.
Femeia a primit o scrisoare anonimă, care îi îndica locul unde este acuns tabloul semnat de Picasso. A venit în România şi, spre marea ei surpriză, a găsit pânza în locul indicat de sursa anonimă.
Am primit, pe adresa mea de serviciu, pe 6 noiembrie, un plic. Era un text de 10 propoziţii, în care cineva spune că s-a săturat să păzească tabloul şi vrea ca povestea să ia sfârşit - Mira Feticu, scriitoare
O poveste demnă de un roman. De fapt, Mira Feticu chiar a scris, în 2015, o carte despre jaful de la muzeul Kunsthal. Acesta ar fi fost şi motivul, crede scriitoarea, pentru care ea a fost aleasă destinatară a scrisorii.
Sunt ataşate şi două fotografii ale locului unde tabloul ar fi îngropat. Scrisoarea era în română, de la un român, probabil cineva care este implicat în jaf. Pentru că altcineva nu ar fi avut cum să ştie - Mira Feticu, scriitoare
Presa olandeză vorbeşte despre satul Greci din judeţul Tulcea, aflat la doar 14 kilometri de Carcaliu, localitatea în care mama unuia dintre hoţi a ascuns şi mai apoi a ars o parte dintre tablourile furate în 2012.
După ce a discutat cu poliţia olandeză scriitoarea româncă, stabilită în Olanda, a decis să vină în România, în căutarea tabloului.
Am ajuns acolo. Am urmat indicaţiile. Indicaţiile au fost extrem de clare. Am recunoscut copacul şi destul de uşor, domnule, am găsit un pachet învelit în plastic. E limpede, după cum arată pachetul, că nu a fost pus de mult în pământ. Nici măcar nu a fost îngropat foarte adânc.
Românca a scos la lumină, pentru prima dată în ultimii şase ani, pânza Cap de Arlechin, semnată de Pablo Picasso.
Pânza a ajuns acum la Ambasada Olandei din România, de unde va fi trimisă în Olanda. Acolo, specialiştii vor stabili dacă tabloul găsit ascuns sub rădăcina unui copac este cel original sau este vorba de un fals.
Tabloul a fost unul dintre cele şapte furate în octombrie 2012 din muzeul Kunsthal din Rotterdam.
În 2013, cazul a luat o turnură şocantă după ce mama unuia dintre suspecţia declarat anchetatorilor că a ars capodoperele în sobă, pentru a-şi proteja fiul.
Ancheta criminalistică a indicat atunci că în cenuşa din sobă au fost găsite şi urme de vopsea. Cei trei români implicaţi în jaful secolului sunt acum în libertate.