Antena LIVE

Curs valutar

Video

Flăcări uriaşe au înghiţit un depozit de mase plastice din Bârlad. Totul s-a topit în câteva minute

Incendiu de proporţii, aseară, la un depozit de mase plastice din municipiul Bârlad. Hala, de peste 1000 de metri pătraţi, a fost înghiţită de flăcări, iar tot ce era în interior s-a topit în doar câteva minute. 13 autospeciale cu apă şi spumă au fost trimise la faţa locului, iar zeci de pompieri au luptat cu focul înalt de câţiva metri, pentru a-l stinge.

De la 16.06.2021, 10:08
WhatsApp
Vezi și:

Au fost clipe de panică, noaptea trecută, în Bârlad. Un depozit de mase plastice a luat foc, iar oamenii care locuiau în zonă au sunat imediat la 112, speriaţi de flăcările uriaşe şi de norul negru de fum ce a acoperit oraşul. În doar câteva minute, hala uriaşă s-a făcut scrum.

Incendiul puternic a topit depozitul de mase plastice

13 autospeciale cu apă şi spumă au fost trimise la faţa locului. Zeci de pompieri au luptat mai bine de o oră cu flăcările înalte de câţiva metri. N-au reuşit să salveze mare lucru din depozit, dar au ţinut focul sub control, pentru că acesta ameninţa să se extindă şi la un depozit de mobilă aflat în apropiere. Şi maşinile parcate în apropiere au fost avariate.

"Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 1.000 metri pătrați. Patru autoturisme au fost afectate de radiația termică, la acestea fiind degradate componentele exterioare confecționate din material plastic și cauciuc", a declarat Marius Stanciu, purtător de cuvânt al ISU Vaslui. Intervenţia a fost extrem de dificilă. Pompierii au avut nevoie de o cantitate uriaşă de apă pentru a stinge flăcările puternice.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

incendiu barlad mase plastice depozit vaslui
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025