Video O maşină în care se aflau doi tineri a luat foc în mers, în București. S-a făcut scrum în câteva clipe

O mașină aflată în mers a luat foc noaptea trecută pe o stradă din București, şi în doar câteva minute totul s-a făcut scrum. Un tânăr de 23 de ani și o pasageră s-au salvat în ultima clipă, dar s-au ales cu o sperietură puternică. Totul s-ar fi întâmplat din cauza unei defecţiuni la sistemul electric al autoturismului. 

de Eduard Marin

la 12.03.2025 , 09:04

Doi tineri au trecut prin clipe de panică noaptea trecută pe o stradă din Capitală. Mașina în care aceștia se aflau a fost cuprinsă de flăcări, în mers, dar au reușit să se salveze la timp. Incidentul s-a petrecut imediat după miezul nopții, când, din senin, de sub capota autoturismului a început să iasă fum.

Maşină cuprinsă de flăcări, în mers

"Eram la semafor şi simt miros de fum şi după aceea, 5 minute mai târziu, uite ce s-a întâmplat", spune şoferul.

Articolul continuă după reclamă

Șoferul a tras imediat pe dreapta, a ieșit din mașină și a sunat la 112 pentru a anunța pompierii, care au ajuns rapid la fața locului. În mai puţin de 10 minute flăcările au cuprins întreaga maşină, iar totul s-a făcut scurm. Caroseria şi interiorul autorurismului aprope că s-au topit complet. 

"Prima oară de la ventilaţie a început să iasă fum şi apoi m-am uitat la siguranţe şi era o flacără. Şi când am văzut flacăra... Sunasem de dinainte la poliţie, au intervenit rapid. Ce să fac? Mi-am scos ce am avut de scos din maşină şi m-am rugat să nu se întâmple nimic. Bine că n-am fost în ea, nu?", spune şoferul.

Totul s-ar fi întâmplat, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit la instalația electrică. Specialiștii recomandă verificarea periodică a sistemului electric al mașinii pentru a evita astfel de incidente.     

Eduard Marin Like

Am venit în presă în 2021, atras de o meserie care are în centru necunoscutul, acel „nu știi niciodată ce urmează” care te ține mereu în priză.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Reuşiţi să consumaţi toată mâncarea gătită de Paşte?
Observator » Evenimente » O maşină în care se aflau doi tineri a luat foc în mers, în București. S-a făcut scrum în câteva clipe