Formula 1 pe apă. "Regii ambarcaţiunilor" au ajuns la Mamaia pentru cel mai aşteptat concurs de la malul mării
S-a dat startul antrenamentelor pentru cel mai aşteptat concurs de la malul mării. Vorbim despre un eveniment nautic în care cele mai tari bărci cu motor luptă pentru marele trofeu de Formula 1 pe apă. Competiţia a fost susţinută de mai multe ţări, iar participanţii au venit de pe întreg continentul.
De Andreea Filip la 17.06.2023, 13:05Cel mai aşteptat concurs din această vară, Formula 1 pe apă, se apropie cu paşi repezi de marele debut. Ieri, nouă dintre cele mai rapide ambarcaţiuni pilotate de cei mai buni piloţi din lume şi-au făcut încălzirea pentru marea competiţie Word Championship Romanian Grand Prix.
Pilot: Sunt strategii de a proteja şi strategii de atac. Depinde de cursă, depinde de viteza cursei. Obiectivul meu e să merg mai rapid cu fratele meu.
Regii ambarcaţiunilor şi-au luat bijuteriile
Aflaţi pentru prima dată în Mamaia, regii ambarcaţiunilor, şi-au luat bijuteriile şi au pornit pe Lacul Siutghiol. De această dată doar pentru un simplu antrenament.
Pilot: Este prima dată când mă aflu în Constanţa. Este o zonă drăguţă. Este prima dată când concurez pe un lac. În mod normal este apă sărată, deci barca se aşează puțin diferit.
Cu doar o zi înainte de marea competiție, deja zeci de iubitori ai sportului acvatic au venit pentru a-şi putea susţine piloţii preferați.
Turist: Noi am venit aici, am auzit motoarele şi ne-am oprit cinci minute să le auzim. Noi suntem pasionaţi de motoare. Suntem îndrăgostiţi de apă şi am zis să vedem un pic. Din păcate, sunt doar antrenamente.
Turist: Am văzut şi afişe pe internet.
Evenimentul a stat până acum câteva zile, sub semnul întrebării
Reporter: Crezi că ar fi trebui să fie promovat mai mult de autorităţi un astfel de eveniment?
Turist: Cu siguranţă, în măsura în care este o etapă mondială ar trebui să fie mult mai mediatizat. Poate ar trebui să fie nişte locuri umbrite pentru a viziona cursa.
Chiar dacă entuziasmul antrenamentului a fost unul mare, evenimentul a stat până acum câteva zile, sub semnul întrebării. Deşi Mamaia a mai organizat un astfel de concurs.
Organizator: În 2007 a fost o altă experienţă , diferite tipuri de bărci, personal diferit, a fost diferit. Acum aceste bărci sunt numai în America.
Astăzi se va da startul oficial al competiţiei de la malul mării.