Fostul șef ISU Viorel Demean s-a împușcat în piept, la 3 săptămâni de la pensionare. De ce fapte începuse DNA să îl ancheteze
Fostul comandant al pompierilor din Hunedoara s-a împușcat în piept, în casă. L-a găsit soţia lui, poliţist, care le-a spus anchetatorilor că ar fi fost un accident în timp ce încerca să își curețe arma. Pentru specialişti e greu de crezut dată fiind experienţa lui militară. Potrivit presei locale, fostul şef ISU ar fi în vizorul DNA după ce ar fi încercat să falsifice acte înainte să se pensioneze, la 47 de ani. Viorel Demean a fost transferat cu elicopterul Smurd la Timişoara.
De Iulia Pop la 21.12.2022, 19:19La 47 de ani, Viorel Demean, fostul al pompierilor din Hunedoara, se bucura de câteva zile de pensie. Astăzi soţia l-a găsit împușcat în piept, pe podeaua casei sale din Deva. Șansa bărbatului a fost că glonțul a trecut la câţiva centrimetri de inimă. "Era conștient, cooperant. I-au fost pansate plăgile și a fost transportat la urgență. S-a intrat de urgență în sală, unde a avut loc eliberarea sângelui de la nivelul toracelui", a declarat Călin Dumitrescu, medic Ambulanță Hunedoara.
Viorel Demean ar fi intrat în vizorul procurorilor DNA, în urma unor presupuse fapte de corupție
După ce a fost stabilizat la Deva, bărbatul de 47 de ani a fost adus la Timișoara cu un elicopter SMURD. A ajuns în secția de chirurgie toracică a spitalului municipal. "Este stabil din punct de vedere hemodinamic. A fost adus pentru supraveghere și tratament de specialitate. Este în UPU a spitalului nostru", a declarat Ramona Gâdea, Spitalul Municipal Timisoara. În fața anchetatorilor, soția a spus că Demean s-a împușcat accidental, după ce ar fi încercat să își curețe arma pe care o deţine legal. Specialiștii nu prea înţeleg cum s-a putut întâmpla asta, dată fiind experiența militară pe care fostul comandant o avea.
"La tragerile executate de cei din subordine, tragerea este condusă chiar de comandantul lor. Este cel puțin ciudat că un om care cunoaște toate aceste reguli și pe care le-a impus subordonaților să greșească într-o asemenea manieră", a declarat Dan Antonescu, specialist criminalist. După 27 de ani în rândurile pompierilor, Viorel Demean a ieșit la pensie pe 1 Decembrie. Timp de 13 ani, el a fost şef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Hunedoara.
Potrivit presei locale, la începutul lunii decembrie, Viorel Demean ar fi intrat în vizorul procurorilor DNA, în urma unor presupuse fapte de corupție. Şeful pompierilor ar fi fasificat acte în registrul de evidență al salariaților înainte să se pensioneze. Alături de Demean ar fi cercetat şi inspectorul șef adjunct al ITM Hunedoara.