Furtul picioarelor amputate. Risc de sănătate atât pentru pacienţii operaţi, cât şi pentru hoţ
Individul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino e de negăsit. Anchetatorii nu au reuşit să dea de urma lui şi nici de cel de al treilea picior care lipseşte. Cât despre motivele gestului şocant, nu e exclus ca un student de la medicină să-l fi tocmit pe bărbat să-i fure material de studiu. Anchetatorii mai trebuie să stabilească de ce conducerea spitalului a anunţat furtul abia după trei zile.
De Denisa Dicu la 15.01.2025, 20:08Deşi camerele de supraveghere i-au surprins în detaliu chipul, individul care a furat picioarele amputate nu a fost găsit nici după cinci zile. În afară de gluga trasă peste căciulă, hoţul nu pare să se fi străduit prea mult să-şi ascundă faţa în periplul său macabru. Ba mai mult, în imaginile filmate lângă anexa cu deşeuri medicale, bărbatul pare că ştie locul şi are în minte clar ce trebuie să fure. Conducerea spitalului spune că o neglijenţă a personalului i-a lăsat cale liberă.
Un bărbat a furat cele 3 picioare amputate de la bolnavii de diabet
Ultima persoana care a intrat in anexa unde sunt depozitate deșeurile medicale este o îngrijitoare de la sectia de ginecologie a spitalului. Aceasta nu s-a asigurat ca spațiul este închis și astfel, după 20 de minute, individul a reușit sa pătrundă în încăpere.
A furat cele trei picioare şi a plecat fără ca cineva din personalul medical ori vreun paznic să îl vadă cărând sacii uriaşi. Ororile continuă. Aproape de spital, hoţul pierde unul dintre picioare. Trei ore a stat membrul secţionat pe şosea, până când un medic rezident care trecea prin zonă l a văzut. L-a anunţat imediat pe doctorul de gardă.
- Ce amendă a primit Spitalul Cantacuzino din Bucureşti, de unde un bărbat a reuşit să fure trei picioare amputate
- Știrile zilei, 14 ianuarie 2025. Un individ a fost filmat în timp ce fură trei picioare amputate de la Spitalul...
- Cine ar fi furat cele 3 picioare amputate de la bolnavii de diabet. Doar două membre au fost găsite
Doar două membre au fost găsite
Doctorul trimite un brancardier să recupereze piciorul. Îl bagă în lada frigorifică şi anunţă managerul a doua zi. Abia la trei zile de la incident, află şi poliţia de furt. Trei echipaje de poliţie vin la spitalul Cantacuzino şi verifică lăzile frigorifice în care erau deşeurile. Atunci se află că, de fapt, lipsesc trei picioare amputate. Deşi locul unde sunt ţinute deşeurile este răscolit de anchetatori, nimeni nu vede al doilea membru abandonat într-o pubelă, în spatele lăzii frigorifice.
"Ori este un angajat al spitalului, ori cineva trimis de un angajat al spitalului, care i-a spus exact unde sa mearga si ce sa ia de acolo. Acele segmente anatomice va pot spune sigur sunt foarte grele si este oarecum de inteles de ce a renuntat la unul dintre cele trei segmente pe care le-a furat", spune Dan Antonescu, criminolog.
Anchetatorii încearcă să afle şi motivul furtului macabru
Se iau în calcul toate variantele. Un furt la cererea unui student la medicină care voia să studieze membrele, o glumă macabră, un pariu pierdut, ori ruda unui pacient căruia i s-a amputat piciorul şi a vrut să-l ia acasă. Nu e exclus nici să fie un om al străzii care a vrut să valorifice bunuri din spital.
Medicii spun că un astfel de episod ar putea, oricând, să influenţeze evoluţia stării de sănătate a pacientului căruia i s-a făcut amputaţia.
"Pentru a şti foarte clar ce fel de ţesut ai scos, dacă e o posibilă tumoră, trebuie să taie la microscop acel ţesut pentru a certifica rezultatul ferm", Ioanel Sinescu.
Mai mult, există un risc uriaş pentru cei intră în contact cu astfel de deşeuri.
"Cei care transportă au riscuri majore de a contacta boala. dacă persoana de la care a fost amputat membru are boli infecţioase. Este suficient contactul direct al mâinilor ori la gură, nas ori o atingere a sângelui la zona unde a fost amputat membrul", spune Marius Chipurci, medic toxicolog.
La Cantacuzino au fost deschise mai multe anchete. Conducerea spitalului şi ASSMB, insituţia care finanțează și coordonează administrativ unitatea medicală, nu mai vor să dea detalii despre acest caz.