Generalul SRI Florian Coldea şi-a explicat gestul retragerii într-o declaraţie de presă
Generalul SRI Florian Coldea şi-a explicat gestul retragerii într-o declaraţie de presă trimisă exclusiv agenţiei Agerpres. Fostul numărul 2 din SRI spune că n-a dorit să păteze imaginea instituţiei şi să o introducă într-un scandal.
De Redactia Observator la 18.01.2017, 20:08Generalul SRI Florian Coldea şi-a explicat gestul retragerii într-o declaraţie de presă trimisă exclusiv agenţiei Agerpres. Fostul numărul 2 din SRI spune că n-a dorit să păteze imaginea instituţiei şi să o introducă într-un scandal.
În declaraţia sa, Coldea, subliniază că a scăpat de constrângerile uniformei şi că ar putea să vorbească liber, deschis, în viitor.
"Celor care s-au grăbit să creadă sau să amplifice neadevăruri flagrante difuzate în trecut sau mai recent, până la data de 18 ianuarie 2017, le reiterez faptul că am înţeles miza, iar aceasta este cu mult mai mare şi mai profundă decât compromiterea activităţii mele. Îmi rezerv dreptul de a oferi răspunsuri şi clarificări adecvate, precum şi elemente factuale relevante despre aceste aspecte şi multe altele, la un moment dat. La încheierea mandatului raportez cetăţenilor României faptul că a fost o onoare pentru mine să servesc ţara şi interesele ei de securitate."