Gest inexplicabil al unui poliţist din Covasna. A dat buzna în casa vecinului, l-a împuşcat, apoi ar fi încercat să se sinucidă
Gest fără explicaţie al unui poliţist din Covasna. Bărbatul şi-a împuşcat vecinul cu arma de serviciu, apoi ar fi încercat să se sinucidă. Ce l-a determinat pe agent să tragă în stânga şi-n dreapta în curtea vecinilor este, deocamdată, un mister.
De Claudiu Loghin la 10.01.2024, 13:39Totul s-a întâmplat ieri după-amiază în satul Pachia din Covasna. Potrivit martorilor, poliţistul şi-a folosit arma de serviciu şi a intrat în casă peste o parte din vecinii lui, pe un bărbat de 54 de ani l-a împuşcat, dar l-a rănit uşor în zona mâinii, a împins-o pe soţia acestuia după care a ieşit pe stradă şi a continuat să îşi agite arma de serviciu, comportament total inexplicabil pentru cei care îl cunoşteau. Bărbatul de 54 de ani a ajuns la spital, a fost tratat dar nu a rămas internat.
Poliţia a încercat să muşamalizeze cazul
Ceea ce s-a întâmplat îi sperie foarte tare pe localnici. Iniţial Inspectoratul Poliţiei Judeţene Covasna a încercat să ascundă tot ce s-a întâmplat, după ce informaţiile a devenit publice, s-a limitat la a spune că întreaga comunicare în legătură cu ceea ce s-a întâmplat va fi făcută de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna. Aceasta unitate nu a făcut până acum publică nicio informaţie despre ce s-a întâmplat şi ce măsuri s-au luat în ceea ce-l priveşte pe poliţist.