Greva de la Metrorex a luat sfârşit, după negocierile de la Guvern. Mecanicii revin la muncă din concediu medical
Sindicaliştii Metrorex cer, din nou, salarii mai mari la Guvern ca să nu intre în grevă generală. Deocamdată au primit promisiunea că vor fi exceptaţi de la unele prevederi ale ordonanţei trenuleţ, dar şi că se vor găsi bani pentru majorarea de 1.050 de lei, negociată la sfârșitul anului trecut. În acest timp călătorii au de suferit.
De Redactia Observator la 11.02.2025, 14:51Şi astăzi, trenurile au circulat mai rar faţă de programul normal, asta înseamnă aglomeraţie mai mare în staţii. Iată primele declaraţii ale sindicaliştilor de la metrou după negocierile de la Guvern.
Ce au declarat reprezentaţii Metrorex
"Toate trenurile circulă conform graficelor de circulaţie, inclusiv pe magistrala 2. Dacă de dimineaţă a avut trenuri anulate, acum mecanicii îşi fac datoria şi avem trenurile în circulaţie. 3 trenuri anulate înseamna 3 mecanici în concediu medical", declară Mariana Miclăuş, directorul general al Metrorex,
"Senzaţia mea a fost că am fost ascultaţi. În actuala Ordonanţă exista soluţii pentru a se respecta contractul colectiv de muncă, greva japoneză a încetat astazi, iar greva excesului de zel ţine de persoană în sensul ca fiecare persoană decide dacă e 100% în litera instrucţiei de serviciu, unii am dat bani din buzunar ca să funcţionăm. Poate unii nu mai dau, poate unii vor să iasă cu trenul chiar daca nu au condiţii de mers", a adăugat Marian Artimon, lider de sindicat Metrorex.
Marţi, după mai bine de o oră şi jumătate de discuţii s-a decis ca cei aproximativ 5.000 de angajaţi ai Metrorex să fie scutiţi de la prevederile Ordonanţei Trenuleţ, mai exact, să primească acea majorare de salariu de 1.500 de lei brut, majorare care a fost de altfel negociată la finalul anului trecut când s-a semnat şi un nou contract colectiv de muncă, mai apoi a fost adoptată Ordonanţa Trenuleţ prin care au fost îngheţate salariile în aparatul bugetar.