Antena LIVE
Video

Greva profesorilor, ziua 7. Bac-ul, în pericol. Dascălii continuă protestele, iar mediile anilor terminali sunt încă neîncheiate

Angajații din Educație nu au mai fost chemați, oficial, la negocieri de către Guvern. Însă, conform unor surse politice, e posibil ca azi să fie totuşi nişte discuţii în încercarea de a dezamorsa situaţia, astfel ca de mâine să se poată face măcar înscrierile la Bacalaureat. 

De la 28.05.2023, 07:30

Ministerul Educaţiei a anunţat vineri că şcolile care au personalul necesar pentru înscriere pot începe procedurile. Nu sunt însă încheiate mediile pentru elevii din anii terminali, iar profesorii nu au anunţat că au de gând să spargă greva doar pentru asta.

Dacă nu se găseşte o soluţie şi elevii şi profesorii nu se întorc la şcoli, Bacalaureatul din acest an este în pericol. Deocamdată protestul anunţat pentru marţi în Piaţa Victoriei rămâne în picioare. Reprezentanții protestatarilor din Educație sunt deciși să nu renunțe și își menţin solicitările privind majorări salariale cu 25%.

Reamintim că Nicolae Ciucă a anunţat vineri că a convenit cu partenerii de coaliţie ca, până la soluţionarea problemelor din Educaţie să nu îşi depună mandatul de premier. 

Ți-a plăcut acest articol?

greva profesorilor greva profesori cadre didactice scoli sindicalisti
Întrebarea zilei
Credeţi că lucraţi sub calificarea dumneavoastră la locul de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Emailul pe care trebuie să îl ștergi neapărat dacă l-ai primit. Utilizatorii...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Băutura care are un gust mai bun decât cafeaua. Te trezește instant, dar are la...
Fanatik.ro
Publicat 07.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Ce BILEȚEL a lăsat un maturător din Vaslui, în parbrizul mașinii, unui șofer...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Ce mâncăm după Paște. De ce să ne ferim de ciorbă, preferata românilor
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Eliminare dureroasă pentru echipa galbenă! Chef Sautner a pierdut un concurent...
A1
Publicat 07.05.2024
Horoscopul zilei de 8 mai 2024. Gemenii descoperă dragostea adevărată. Află ce...
CaTine
Publicat 07.05.2024
Când poți spăla haine după Sărbătorile Pascale. În Săptămâna Luminată...
spynews.ro
Publicat 07.05.2024
„A venit iepurașul!” » Arpad Paszkany, cadou de peste 100.000 de euro pentru...
GSP
Publicat 05.05.2024
Descoperire uimitoare la bordul unei epave vechi de 1.700 de ani. „O delicatesă...
Click.ro
Publicat 07.05.2024
Locul în care timpul e cu 9% mai lent pentru oameni. Ce fenomen ciudat are loc
Useit
Publicat 07.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Tyla a purtat o rochie din nisip adevărat pe covorul roșu de la Met Gala 2024....
ZU
Publicat 07.05.2024
Indiene cu frișcă și glazură de ciocolată. Rețetă de cofetărie
Hello taste
Publicat 07.05.2024
Comportamente sexuale la copiii mici: ce este și ce nu este normal
Deparinti
Publicat 07.05.2024
Paradox sau normalitate: De ce a ajuns motorina să fie mai ieftină ca benzina....
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de cuișoare. Cum îți poate completa...
Medicool
Publicat 07.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024