”Horror, inadmisibil!” Cadru medical, filmat la o cafea, fără măscă, în sala de operație, la Fundeni
Val de critici și reacții negative după ce un cadru medical apare fără mască și mănuși, la o cafea, la doar câțiva metri de un pacient aflat în timpul unei operații la Institutul Clinic Fundeni. Imaginile au fost difuzate de Digi24 vineri seară. Conducerea Institutului Clinic Fundeni a confirmat eroarea pentru Libertatea și a anunțat o investigație.
De Redactia Observator la 08.08.2022, 13:53- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Reportajul difuzat de Digi24 relata o operație rară de transplant, efectuată la Institutul Clinic Fundeni prin care o femeie de 54 de ani a fost salvată de nepotul său de 24 de ani, care i-a donat o parte din ficat. La un moment dat apare un cadru medical care discută un timp îndelungat cu o altă persoană, lângă echipa care efectuează intervenția, fără a purta mască și cu un pahar de carton în mână.
Doctorul Marius Uscatu, chirurg ortoped, a fost primul care a condamnat scena într-un mesaj pe Facebook: ”Esența medicinei românești: în plin transplant hepatic, o doamnă stă relaxată, fără mască, cu paharul de cafea în mână. Horror. Inadmisibil.” ”Atac nerespectarea regulilor minimale de igienă, atitudine care duce la rate cataclismice de infecții nosocomiale” a mai explicat acesta.
După ce a fost atacat pentru că a îndrăznit să semnaleze, revoltat, faptul că într-o sală de operație cineva stă la cafele fara masca la doar câțiva metri de pacient, medicul a postat o altă reacție: ”Sunt consternat de reacțiile unor chirurgi, "ce mare greșeală a făcut"? "La ce-o fi bună masca în sala de operație"? "Haideți să mai nu exagerăm, toți mai greșim".
Doctorul Marius Uscatu a criticat cadrele medicale care i-au transmis că exagerează. El a subliniat mesajul lui Mihnea Avram, șeful secției de chirurgie la Spitalul Floreasca: ”Sunteți niște ipocriți, invidioși... În loc să lăudați echipa care vine de acasă la orice oră din zi sau din noapte să stea 8 ore la un transplant... Nu contează pentru voi că acești medici, mulți, lasă tot ce au acasă și vin la orice oră se face transplant. Poate acea cafea îi ținea în activitate. Și nu impietează cu absolut nimic siguranța transplantului. Sunteți absolut penibili!"
- Transplant rar la Iaşi. Un bărbat de 43 de ani a primit un rinichi de la soţia lui
- Transplant ratat din cauza lipsei de sânge la Spitalul Fundeni. Ficatul a ajuns în cele din urmă la un pacient din...
- Un medic ATI din Craiova s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat beat la volan și a făcut un accident
Conducerea Institutului Clinic Fundeni a recunoscut pentru Libertatea că s-a produs o eroare şi a anunţat că va urma o investigaţie.
Iancu Eugen, președintele Asociației Colectiv, a criticat și el imaginile pe Facebook: ”Ce avem noi aici? O filmare din timpul unei operații (cică ar fi vorba chiar de un transplant). În colțul din stânga avem un cadru medical, o femeie care renunță la mască și își bea liniștită cafeaua dintr-un pahar de carton achiziționat cel mai probabil de la un chioșc stradal, pe drum către spital. Faptul că toată lumea este liniștită ne demonstrează că in această unitate spitalicească, în această sală de operații, în acest format de echipă gestul doamnei cadru medical este unul normal, obișnuit, deloc surprinzător.
Individa din imagine ne arată care este respectul față de viața pacientului, față de protocoale și legi. Și ne mai arată un cadru medical cu probleme psihice, un membru al unei echipe medicale care efectuează o operație, medic care are nevoie de energizante pentru a face față intervenției. Oare a aprins și o țigară? Sau poate a adăugat și câteva picături de rom in cafea pentru a-și liniști emoțiile? Ințeleg că la M.S. și la Colegiul Medicilor este liniște și nimic demn de semnalat. Poate la Parchetul General să se sesizeze cineva?”