În cât timp a parcurs un şofer 2 km pe Valea Prahovei. "Cu aglomeraţia asta e jale"
Turiştii au fugit de caniculă şi la munte. Drumul pe Valea Prahovei a fost mai aglomerat ca niciodată din cauza lucrărilor care se fac pe Valea Oltului. S-a circulat bară la bară, iar între Predeal şi Buşteni s-a stat cu orele.
De Claudiu Loghin la 20.07.2024, 19:50În coloană dintr-o staţiune în alta! Aşa s-a circulat toată ziua pe Valea Prahovei. Sunt 10 kilometri între intersecţia drumului naţional 1 cu drumul naţional 73 A, la ieşire din Predeal către Ploieşti şi centrul staţiunii Buşteni. O distanţă care, în actualele condiţii de trafic, se parcurge, atenţie, în 52 de minute, cam de 5 ori mai mult decât în mod obişnuit.
"Se circulă foarte greu. Cu aglomeraţia asta e jale. Am stat o oră şi ceva din Predeal până aici. Să zicem 2 kilometri şi ceva. Un drum pe care îl făceam ca într-o jumătate de oră, cam aşa, 2 ore", se plânge un şofer.
Circulaţia, dată peste cap
Pe lângă tradiţionala aglomeraţie de pe Valea Prahovei, circulaţia s-a dat complet peste cap după închiderea Văii Oltului. DN1 este acum una din rutele colitoare recomandate de autorități. "Nu trebuia să se închidă acum, în sezonul de vară. Trebuia în alt sezon când nu era vacanţă, nu erau concedii", spune un şofer.
Autorităţile dau asigurări că Valea Oltului se va redeschide conform programării, pe 9 august. S-au făcut deja defrişări în proporție de 40%.