În noaptea de Înviere, lumina sfântă a ajuns și în spitale și căminele de bătrâni. La Iași s-au făcut rugăciuni pentru pace în română și slavonă
A fost noaptea Învierii şi a bucuriei de a fi împreună. Fără limite, fără restricţii, românii din toată ţara au umplut bisericile şi curţile lăcaşurilor de cult la slujba de Înviere. În marile oraşe, au fost chiar străzi şi bulevarde blocate de mulţimea de credincioşi. Am aşteptat mai bine de doi ani eliberarea şi lumina unor sărbători fără teamă.
De Redactia Observator la 24.04.2022, 19:52"Veniti să luaţi lumină!" E îndemnul plin de bucurie la care au răspuns mii de credincioşi. A fost o sărbătoare cum n-a mai avut de mult. De Înviere, bisericile au fost neîncăpătoare pentru cei care s-au eliberat de frică şi au venit să ia lumină. 10.000 de oameni au venit azi-noapte la Mănăstirea Caşin din Capitală. Toate bulevardele din zonă au fost blocate.
Credincioși: Acum doi ani am fost toți în casă, anul trecut la foarte mare distanţă, acum parca ne-am adunat cu toţii.
Sfânta lumină a ajuns la spitale și la căminele de bătrâni
Lumina a ajuns la Mănăstirea Caşin puţin după ora 19. Înainte de Slujbă, lumina a fost dusă la cei bolnavi aflaţi în spitale, dar şi la un azil de bătrâni.
- Vladimir Putin a participat la slujba de Înviere. Liderul rus și-a făcut semnul crucii de mai multe ori în timpul...
- Echipa Observator, martoră la momentul tainic al pogorârii Luminii Sfinte peste mormântul lui Iisus. Turist: "Cea...
- Bisericile au fost neîncăpătoare în noaptea de Înviere. Lumina Sfântă a adus bucurie în sufletele...
Gabriel Cazacu, preot paroh Mănăstirea Caşin: Mergem la spitalul Elias pentru că în fiecare an în mod special cei bolnavi au nevoie de ajutor și mai multă speranță. Învierea este un miracol! Această Înviere să ne găsească pe fiecare dintre noi un pic mai buni!
Lumina a fost dusă şi la un azil de bătrâni dar şi la trecători.
Pacient: Doamne ajută! Sărut mâna părinte! Bucuroşi de oaspeţi! Bucuroşi!
La Mănăstirea Ghighiu, din Prahova, a fost lume ca la pelerinaj.
Bianca Iacob, reporter Observator: În miez de noapte, clopotele au bătut pentru ca noi să putem spune din nou Hristos a înviat și să luăm lumina învierii, lumina speranței, trăind cea mai mare minune a ortodoxiei, Învierea lui Hristos.
La Constanţa, Luminna a fost adusă pe mare, ca în fiecare an. Enoriaşii s-au strâns la procesiunea de pe faleza cazinoului.
IPS Teodosie: Lumina sfântă din vremea Învierii este cea mai mare sfințenie. Este sfințenia cerului coborâtă pe pământ.
La Iași s-au auzit rugăciuni și în limba slavonă
La Iaşi, la Catedrala Mitropolitană, s-au ridicat către cer rugăciuni pentru pace în două limbi, română şi slavonă.
Marina, refugiată din Ucraina: Ne facem griji mult pentru țara noastră, ne rugăm pentru familie noastre, pentru pace și să avem iar casele noastre unde să ne întoarcem.
Doi preoți au oficiat slujba, unul dintre ei venit chiar de la Kiev.
La Șurdești, în Maramureş, în inima tradiţiilor, credincioşii au împărţit lumina din mână în mână, o dată cu bucuria de a fi împreună.