Incendiu în Vaslui. Două case şi două anexe au fost cuprinse de flăcări, pompierii s-au luptat ore în şir cu vâlvătaia
Incediu puternic într-o comună din Vaslui. Flăcări violente au cuprins o locuinţă, iar focul s-a extins cu repeziciune la o altă casă, dar şi la două anexe din aceiaşi gospodărie. Salvatorii s-au luptat ore în şir cu vâlvătaia.
De Redactia Observator la 04.10.2024, 08:21- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Pompierii militari hușeni au intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD tip B2 (EPA), pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Urlați, comuna Dimitrie Cantemir. Până la sosirea echipajelor de intervenție, incendiul s-a propagat ușor la o altă casă și la două anexe gospodărești, toate aparținând aceluiași proprietar, nefiind înregistrate victime.
Pompierii au acționat pe două sectoare de intervenție, primul sector, pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția bunurilor aflate în pericol. După mai mult de două ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat, pompierii reușind să salveze o bună parte din cel de-al doilea imobil. Au ars două anexe gospodărești și a fost degradată o casă.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Cauza probabilă a producerii incendiului ar fi un scurtcircuit electric.