Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Gătaia, în Timiș. 41 de persoane au fost evacuate
Un incendiu a izbucnit, marți dimineață, în Spitalul de Psihiatrie Gătaia, județul Timiș. Zeci de pacienți au fost evacuați, anunță ISU Timiș. Un pacient aflat într-un salon izolator, de la parter, a dat foc unei saltele cu ajutorul unei brichete.
De Redactia Observator la 23.11.2021, 13:48Incendiul a izbucnit într-un salon la parterul unui pavilion aparținând Spitalului de Psihiatrie Gătaia. La nivelul județului Timiș, începând cu ora 07:20, a fost activat planul roșu de intervenție.
Au acționat 48 de pompieri cu mai multe autospeciale. Când au ajuns la fața locului, incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă, erau doar degajări de fum.
Din pavilion au fost evacuate 41 de persoane.
O saltea a luat foc într-un salon izolator
- 45 de morți după ce au autobuz de pasageri a luat foc pe o autostradă din Bulgaria. Printre victime sunt și 12...
- Mai multe locuinţe sociale din Eforie Nord au fost înghiţite de flăcări. Oamenii au rămas fără un acoperiş...
- O casă din Prahova s-a făcut scrum sub privirile neputincioase ale proprietarilor. O femeie de 55 de ani a ajuns la...
Potrivit ISU Timiș, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au constatat că incendiul s-a manifestat la o saltea dintr-un salon izolator.
"La ora 07:17, am fost anunțați despre producerea unui incendiu într-un salon la parterul unui pavilion aparținând Spitalului de Psihiatrie Gătaia. La nivelul județului Timiș, începând cu ora 07:20, a fost activat Planul Roșu de intervenție.
La fața locului s-au deplasat de urgență 48 de pompieri cu 5 autospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice, 2 autospeciale de transport personal și victime multiple, un spital mobil, 7 echipaje SMURD și 2 autospeciale de primă intervenție și comandă. Ajunși la fața locului, incendiul nu se mai manifesta cu flacără deschisă, erau doar degajări de fum. Din pavilion au fost evacuate 41 de persoane. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.În urma cercetărilor de la fața locului, echipajele au constatat că incendiul s-a manifestat la o saltea dintr-un salon izolator. În acest moment, nu mai există pericole", a transmis ISU Timiș.
Pompierii efectuează cercetări pentru a identifica cauza producerii incendiului.