Incendiu la Tribunalul Bistrița. Mai multe dosare au fost făcute scrum. De la ce au pornit flăcările
Un incendiu a izbucnit la Tribunalul Bistrița, într-un birou de la parterul instituţiei. Mai multe dosare au fost cuprinse de flăcări. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
De Redactia Observator la 20.11.2024, 09:01
Pompierii ajunşi la faţa locului au descoperit mai multe dosare şi hârtii care ardeau. Din fericire, nu a existat niciun risc de extindere şi nu s-au înregistrat victime. Cel mai probabil focul a pornit de la un scurtcircuit.
Incident și la Tribunalul București
O grefieră a fost rănită după ce mai multe rafturi din arhivă, pline cu dosare, au căzut peste ea. Femeia a ajuns la spital, dar este acum in afara oricarui pericol. Sindicaliştii fac acuzaţii grave. Nu ar fi prima dată când se întâmplă asta, iar conducerea instanţei ar fi încercat să muşamalizeze totul.
Angajata era în sala de arhivă, de la parterul Tribunalului Bucureşti, unde sunt depozitate mii de dosare. Momentan, nu se ştie cum, rafturile din lemn şi metal, înalte de peste doi metri, au cedat şi s-au prăbuşit. Femeia a fost pur şi simplu îngropată sub mormanul de hârtii.