Întrunire a Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate și a CNSU. Florin Cîțu anunță decizii concrete
Relaxarea măsurilor şi calandarul concret pentru fiecare etapă ar urma să fie discutate, vineri, atât în cadrul Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate, cât şi în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Pentru orice măsură adoptată, Guvernul va trebui să actualizeze Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă.
De Redactia Observator la 14.05.2021, 13:08- Relaxarea măsurilor şi calendarul concret, discutate de Comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie şi Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă
Premierul Florin Cîţu a anunţat că vineri va avea loc atât o întrunire a Comitetului interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie, cât şi o întrunire a CNSU. Cele două organisme ar urma să stabilească, şi în urma discuţiei cu preşedintele Klaus Iohannis, relaxarea măsurilor, dar şi calendarul concret pentru fiecare etapă.
Chiar dacă şeful statului a anunţat că se renunţă la masca de protecţie în spaţii deschise, din 15 mai, dar şi la restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii şi a mai dat câteva exemple de măsuri care vor fi luate din 1 iunie, cele două organisme trebuie să discute pe fiecare domeniu în parte când se va putea reveni la normalitatea de dinaintea pandemiei.
De asemena, specialiştii din sistemul medical trebuie să se pună de acord şi să precizeze care sunt condiţiile în care calandarul de relaxare a măsurilor poate fi pus în aplicare – cu referire la rata de incidenţă şi rata de vaccinare.
Măsurile de relaxare ar trebui prevăzute într-o Hotărâre de Guvern
Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi seară, că în cele două şedinţe se vor lua decizii concrete pentru perioada următoare, respectiv etapa de relaxare din 15 mai şi cea din 1 iunie.
Întrucât starea de alertă tocmai a fost prelungită pentru 30 de zile, iar premierul a anunţat că nu de va renunţa deocamdată la ea, orice măsură de relaxare va trebui să fie prevăzută într-o nouă Hotărâre de Guvern. Florin Cîţu a anunţat că şedinţa de Guvern ar urma să aibă loc tot vineri, însă ora acesteia nu a fost deocamdată anunţată.