Video Anunţul preşedintelui Iohannis privind relaxarea din 15 mai a contrazis tot ce au anunţat ceilalţi oficiali în timpul zilei
Ne luăm nopţile înapoi. Şi vom putea merge la teatru, dar şi la restaurante mai relaxaţi. Declaraţiile preşedintelui contrazic însă tot ce au spus ceilalţi oficiali întreaga zi.
- O copilă de 14 ani a născut în baia din casă, ajutată de mamă, după ce a ascuns sarcina de părinţi. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- A fost prins hoțul picioarelor amputate de la Spitalul Cantacuzino din Bucureşti. Cum şi-a motivat fapta în faţa poliţiştilor
Deciziile de la Cotroceni vin după ce toată lumea aştepta cu sufletul la gură deciziile pentru 1 iunie.
Premierul glumea, cu câteva ore înainte de declaraţia preşedintelui
"Vom putea circula liber, începând de la 1 iunie, fără declaraţie?"
Florin Cîţu, premierul României: "Dacă asta o să fie decizia CNSU, bineînțeles că așa se va întâmpla. O să întrebăm președintele CNSU". Poanta este că preşedintele CNSU este chiar premierul. Iar Comitetul pentru revenirea la normalitate se întruneşte din nou mâine. Probabil pentru a valida ce a anunţat Klaus Iohannis.
- Restricţii relaxate pentru nunţi, botezuri şi mese festive. Dacă participanţii sunt vaccinaţi, se renunţă...
- Klaus Iohannis anunţă relaxarea măsurilor anti-Covid: "Fără mască din 15 mai, se ridică restricţiile de...
- Kristof Lajos a fost trimis în judecată. "Antrenorul de genii", acuzat de viol după ce a fost prins în timp ce...
- Tânăr de 18 de ani, mort la Corabia într-un Volkswagen condus de un şofer beat. Maşina a făcut prăpăd pe şosea
- O americancă, șocată de ce a descoperit despre sistemul medical românesc: "Eu nu am auzit de așa ceva în State"
"Ne-am vaccinat, nu vad de ce ar fi o problema să ieșim după 22 afara"
"Daca se da drumul la restaurante și evenimente nu vad ce rost mai are să interzică și accesul pe timp de noapte"
"Cred că sunt măsuri aşteptate, nu ştiu în ce măsură sunt bune. Vom vedea în măsura în care se menţine tendinţa asta de descreştere a persoanelor infectate"
Prefectul Capitalei pare că nu ştia ce ne aşteaptă în weekend. Mai mult, a decis ca orarul restaurantelor să fie 5-21, asta deşi chiar de astăzi a intrat în vigoare o hotărâre ce prevede că restaurantele pot fi deschise între orele 6 şi 22.
Alin Stoica, prefectul Capitalei: "Între interesul economic şi interesul de a proteja sănătatea populaţiei, prevalează interesul de a proteja sănătatea populaţiei deci alegem măsura care este mai protectivă"
În Bucureşti este cea mai mică rată de infectare din ultimele 8 luni. Teatrele vor putea primi mai mulţi spectatori.
Adriana Popescu, director comunicare TNB: "Poftiti la teatru!"
"Daca pana acum in aceasta sala puteau fi ocupate 30% din locuri, de acum inainte sala va functiona la jumatate din capacitate. Asta inseamna ca vor putea veni aici 450 de spectatori"
Şi la restaurant vor fi mai multe mese ocupate.
Flavius Niculescu, manager restaurant: "Orice procent in plus e bine venit pt noi pt ca am avut un an in care am tot tras cu aceasta pandemie". Totul este valabil o zi, pentru că sâmbătă toată România se relaxează.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰